Bisericile DA, evenimentele NU. BÂLBÂIALA inexplicabilă. Întrebare CHEIE pentru Horațiu Moldovan

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a primit o întrebare cheie din partea artiștilor și a spectatorilor. 

Sute de artiști au fost afectați de pandemia de COVID-19 și cu toții așteaptă cu nerăbdare redeschiderea sălilor de evenimente sau măcar acordul autorităților pentru evenimentele în aer liber, pentru a-și putea relua activitatea. 

În acest context, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a primit o întrebare cheie de la artiști și spectatori, care vor să știe de ce este permis să mergi la biserică, respectând distanțarea socială și nu e posibil să mergi la spectacol în aer liber respectând distanța. 

"Slujbele nu fac parte din spectacol, este o altă categorie de întruniri", a declarat Horațiu Moldovan, în direct la Digi24. 

Bâlbâiala inexplicabilă a două lucruri asemănătoare

Chiar dacă atât slujba, cât și spectacolul reprezintă o întrunire publică, afară, în aer liber, acesta a spus că "da, dar are altă conotație și nu intră la aceeași categorie, iar principiile epidemiologice sunt aceleași, categoric, dar în momentul în care vom putea face spectacole cu un număr minim de spectatori, astfel încât să nu se producă contaminări, vom face și spectacole", a completat el. 

Mai mult, în contextul în care la Biserică nu e un număr minim de oameni care pot merge la slujbă și nu stă nimeni să-i numere pe oamenii care intră, Horațiu Moldovan a adăugat că "este o recomandare să stea la distanțe convenabile. Sunt recomandări și în ceea ce privește adaptarea tehnicii de cult, suntem în discuție cu BOR, pentru a pune la punct soluții cât mai bune". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel