FCSB a făcut doar egal etapa trecuta cu CFR Cluj, după un joc extrem de modest, iar la finalul partidei, patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali, l-a criticat dur pe Florin Tănase.
Patronul vicecampioanei României l-a lăudat, până la urmă, pe jucătorul de 24 de ani, pe care-l consideră cel mai bun din echipa sa.
"Nu știu ce se întâmplă cu el. Parcă e aerian, parcă e de pe altă planetă. O să vorbesc cu el, dar nu stăm după Tănase", a spus Becali, la finalul jocului cu CFR. Însă, patronul FCSB susține că nu se pune problema ca Tănase să lipsească din echipă, iar criticile pe care i le-a adresat au fost constructive.
"Eu nu o să mă supăr niciodată pe Tănase. Eu îl mai pun la punct din când în când, dar nu mă supăr pe el. Îi mai dau în cap așa când joacă prost, dar cum să mă supăr eu pe Tănase. El e cel mai bun, cum să mă supăr pe el?", a spus, miercuri, Becali la Digi Sport.
Florin Tănase a fost rezervă cu CFR, iar Bogdan Vintilă a anunțat după meci că "decarul" vicecampioanei a rămas pe bancă din rațiuni tactice. Tănase era titular cu o zi înaintea meciului și ar fi urmat să evolueze la mijlocul terenului, pe postul de inter stânga. Totuși, din câte se pare, conducerea FCSB a decis să-i schimbe poziția în teren, pentru a-i face loc lui Ovidiu Popescu, și să-l bage pe Tănase extremă dreapta, dar el a refuzat să evolueze pe acea poziție, iar conducerea roș-albaștrilor a decis să-l lase pe banca de rezerve.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News