„În momentele respective, viața ți se pare un calvar, nu moartea. În momentele acelea, tu nu mai lupți. Este un moment de renunțare evidentă, la care ai dreptul. Organismul tău nu mai luptă – sau el luptă, dar tu nu mai ești în interiorul lui. E un lucru mai degrabă, aș spune, liniștitor, pentru că tu te pierzi, nu mai exiști după două, trei zile de stat la terapie intensivă, nu mai execuți, nu mai știi de tine. Ești ca într-o comă, din care dacă îți mai revii, foarte bine, dacă nu îți mai revii, tu oricum nu mai știi de tine. E o renunțare mult mai lejeră decât să te lupți. Nu poți să stai conștient zi și noapte, fără să închizi un ochi. Cu toate durerile acelea, cu toate problemele acelea. Nu te poți mișca, nu poți să respiri. Omul renunță repede. Ce se spune, că s-a luptat... da, lupți, dar fără tine!
Ce nu știm este dacă nu cumva începi să și veghezi de undeva deasupra patului la propriul tău eu, la propriul tău corp. Deci organismul uman nu este atât de puternic încât să se poată lupta cu așa ceva. După care, la un moment dat, dacă reușești să fii readus într-o stare cât de cât normală, atunci se întoarce suferința aceea inacceptabilă, inumană”, a declarat Radu Banciu, la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
Ascultă în română
