BACALAUREAT 2020. Ministrul Educației: DATA examenului, în iulie

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie. foto: FB
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie. foto: FB

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat când va avea loc Bacalaureatul de anul acesta.

'Specialiștii au evaluat mai multe scenarii care țin cont de contextul pandemiei. Așteptăm să vedem care sunt deciziile Comitetului pentru situații speciale de urgență și, în funcție de ce ni se comunică, vom face publice scenariile. Preconizăm să începem cursurile în momentul în care se încheie starea de urgență. Așteptăm să vedem dacă acel moment este unul prielnic astfel încat sănătatea copiilor să nu fie pusă în pericol. Nu putem avansa o dată, dar în momentul în care Comitetul pentru situații speciale de urgență ne comunică faptul că nu este niciun pericol ca elevii să se îmbolnăvească, atunci vom începe cursurile (...)

Atât Bacalaureatul, cât și examenul de Evaluare Națională, preconizăm că vor avea loc în luna iulie (...) Noi nu vorbim de amânare, ci de un calendar realizat de specialiștii din ministerul Educației, realizat în așa fel să nu afecteze în niciun fel situația elevilor, care sunt puși în fața acestor examene.' a declarat Anisie.

'Ministerul Educației a anunțat și a publicat programele pentru examenele naționale. Se găsesc și în Monitorul Oficial. Am convenit cu partenerii noștri educaționali ca materia pentru Bacalaureat și pentru Evaluarea Națională este cea de până la finalul semestrului I. În orice situație, în orice scenariu, anul școlar se încheie. În toate statele europene, anul școlar se va încheia mai târziu' a precizat ministrul Educației, Monica Anisie, într-o intervenție telefonică la B1 TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel