BACALAUREAT 2015. Perle la română. Cum a ajuns Victor Ponta subiect de amuzament

Proba de Limba și literatura română a oferit primele perle ale elevilor. Absolvenții clasei a XII-a s-au întrecut în exprimări care mai de care mai amuzante.

Absolvenţii de liceu de la profilul Real au avut la subiectul al III-lea al probei de Limba şi literatura română de caracterizat un personaj dintr-un text narativ aparţinând lui Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu. Elevii trebuiau să precizeze curentul şi epoca în care se încadrează autorul repectiv, să scrie despre arta construirii personajului. Unul dintre candidaţi a "croit" o caracterizare cel puţin interesantă a Otiliei, personajul din "Enigma Otiliei".

"Otilia era o tipă introvertită, pentru că nu avea cont de Facebook, nici Twitter, nu se bucura de avantajele lumii online. Nu avea unde se „spovedi" în faţa prietenilor din listă şi nu numai. Şi eu am crescut fără părinţi de mică, la fel ca Otilia, îi înţeleg tristeţea", a scris un elev.

Candidatul atinge şi povestea de iubire dintre Otilia şi Felix: "Otilia era un bun psiholog, în sensul că i-a citit gândurile lui Felix. O apreciez pentru că şi-a sacrificat iubirea, pentru a nu-i sta în calea carierei. Şi eu am făcut la fel, când am aflat că iubitul meu vrea să lucreze în Olanda".

Candidaţii au avut la subiectul al doilea al probei de redactat, după anumite cerinţe, un text argumentativ despre importanţa practicării unui sport la orice vârstă. Elevii ar fi trebuit să puncteze avantajele mişcării fizice, atât pentru sănătatea fizică, cât şi pentru psihic. Cu alte cuvinte, sportul ajută la oxigenarea creierului, dar îţi dă şi un aplomb, te ajută şi intelectual.

Unul dintre candidaţi a scris pe foaia de examen: "E important să faci sport. Mulţi suntem în pericol să uităm mersul pe jos, sărim în maşină când mergem câţiva metri până la magazin, la sala de sport, la fast-food. Ce mai, am uitat să mai fugim la stadion, în parc, jucăm fotbal pe tabletă ", scrie Adevărul.

La cerinţa a treia de la primul subiect, elevii trebuiau să construiască o locuţiune/expresie care să conţină cuvântul "viaţă". Unul dintre candidaţi pare să se fi inspirat din viaţa politică a României: "Politic, Ponta şi-a luat viaţa cu operaţia în Turcia".

VEZI ȘI: REZULTATE BAC 2015 EDU.RO. Perle ale elevilor la Limba Română

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel