Avertismentul zilei vine din Italia. "Măsurile de restricţie? Nu avem alte arme în lupta asta"

Giuseppe Ippolito, membru în comisia tehnico-ştiinţifică a Italiei, trage un semnal de alarmă cu privire la pandemie. 

"Avem nevoie de colaborarea tuturor, altfel eforturile vor fi inutile. Ne vom confrunta cu pandemia cel puţin şi pe durata întregului an 2021. Măsurile de restricţie sunt singurele arme pe care le avem în lupta asta. Dar ele trebuie aplicate bine şi toată lumea trebuie să colaboreze. Scopul este simplu, să reducem răspândirea virusului şi să ne asigurăm că sistemul sanitar va putea rezista, atât în ceea ce priveşte pacienţii internaţi, cât şi în ceea ce îi priveşte pe cei care merg la ATI. Toate ţările fac asta. Nu e vorba doar de pacienţii COVID-19 aici!", a declarat Ippolito, conform Corriere.it. 

"Încă ştim destul de puţine despre SARS-COV-2. Am văzut că are tendinţa să nu sufere mutaţii şi ăsta ar putea fi un lucru pozitiv din perspectiva unui vaccin. Cu toate astea, 10 luni e un timp prea scurt pentru a exclude complet mutaţiile. Acelaşi lucru este valabil şi pentru imunitate. Până acum sunt doar câteva cazuri de reinfectare, dar nu putem să excludem faptul că imunitatea durează doar câteva luni", a mai spus acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel