Avertisment după ce s-a decis EXTERNAREA bolnavilor din spitale: Ar însemna DECESUL lor!

Patronatul spitalelor private din România trage un semnal de alarmă, după ce Ministerul Afacerilor Interne a decis externarea pacienţilor din spitale. 

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private cere autorităţilor anularea Ordinului care suspendă consultaţiile în ambulatoriile spitalelor şi externarea pacienţilor care nu sunt urgenţe: „Externarea unui bolnav cu nevoi paliative poate duce la complicaţii sau la decesul acestuia".

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED solicită autorităţilor competente să anuleze de urgenţă decizia prin care se restricţionează accesul la servicii medicale prin suspendarea consultaţiilor din ambulatoriile spitalelor şi prin obligativitatea externării pacienţilor care nu reprezintă urgenţe.

„Este nevoie de a analiză urgentă a situaţiilor în care se poate aplica cu adevărat acest ordin, nu de pe o zi pe alta. Sunt nenumărate situaţiile şi variabilele, iar o astfel de impunere poate costa vieţi. Un pacient cronic sau un bolnav cu nevoi paliative aflat în supraveghere nu reprezintă urgenţe, dar o externare poate însemna complicaţii şi, mai grav, deces. Sistemul medical românesc este oricum subdimensionat ca să ne permitem acum şi o limitare suplimentară a accesului la servicii medicale. Furnizorii privaţi şi-au redus oricum activitatea pentru protejarea pacienţilor şi a personalului medical şi administrativ, prin urmare nu este nevoie să recurgem la astfel de politici drastice", spune Cristian Hotoboc, preşedintele PALMED, conform Mediafax. 

Apel la autorităţi pentru veniturile personalului medical

Conducerea PALMED face în acelaşi timp apel la autorităţi să stabilească un cadru legal care să permită asigurarea veniturilor personalului afectat de o astfel de măsură, cu garanţii din partea statului privind acoperirea acestor cheltuieli.

„Aşa cum ne-am obişnuit, statul contează întotdeauna pe fondurile suplimentare de care dispune şi pe care le poate aloca sistemului medical public, cum s-a întâmplat şi se întâmplă de ani de zile. Furnizorii de sănătate privaţi, la fel ca orice structură privată din această ţară, contează doar pe bugetul propriu. Nu există alte resurse financiare care să poată garanta veniturile angajaţilor. Practic, suntem împinşi către faliment", mai spune Hotoboc.

Ordinul dat de MAI spune că se suspendă pentru 14 zile internările pacienţilor pentru operaţii sau investigaţii care nu sunt urgenţe, dar şi consultaţiile programate în ambulatoriile spitalelor publice şi private. Toţi pacienţii care nu sunt urgenţe vor fi externaţi din unităţile sanitare în următoarele 48 de ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel