Averea lui Nicolae Manolescu verificată de ANI

Nicolae Manolescu
Nicolae Manolescu

Averea criticului literar Nicolae Manolescu este verificată de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în urma unor posibile nereguli semnalate instituţiei de fostul lider al Asociaţiei Civic Media, Victor Roncea.

Acesta a postat pe blogul său un răspuns primit de la ANI, în urma solicitărilor adresate instituţiei de a-i cerceta averea lui Manolescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), scrie Mediafax.

Potrivit documentului transmis lui Roncea de ANI, ancheta inspectorilor de integritate a început în data de 2 martie, odată cu prima solicitare transmisă de acesta, în urma căreia a fost deschis dosarul.

Inspectorii de integritate vor evalua averea şi posibilele incompatibilităţi sau conflicte de interese în care s-ar afla Manolescu.

Roncea prezintă şi cererea sa de verificare a lui Manolescu. În aceasta, el susţine că Manolescu nu şi-a mai depus "nici declaraţia de avere şi nici pe cea de interese încă din 5 iunie 2009".

În plus, Roncea reclamă posibile alte incompatibiităţi între calitatea lui Manolescu de ambasador al României la ONU şi celelalte funcţii pe care le ocupă, între care cea de preşedinte al Uniunii Scriitorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel