Australia nu aprobă, încă, vaccinul anti Covid. Va fi testat local înainte. Premier: Nu trebuie să ne asumăm riscuri inutile

Australia nu se grăbește cu aprobarea vaccinului împotriva noului coronavirus, iar autoritățile consideră că țara nu se află într-o situație de urgență precum Marea Britanie. 

În pofida creşterii presiunilor pentru accelerarea campaniei de vaccinare din Australia, premierul Scott Morrison a declarat marţi că nu vrea să-şi asume "riscuri inutile", relatează AFP, scrie Agerpres. 

Morrison, care la începutul pandemiei a spus că Australia va fi un "lider" în materie de vaccinare, a dat de înţeles că ţările cele mai afectate de virus, cum este Marea Britanie, au fost constrânse să autorizeze în regim de urgenţă vaccinurile anticoronavirus.

Când ar putea fi aprobat vaccinul în Australia



Într-adevăr, în timp ce multe ţări au început deja vaccinarea populaţiilor, autoritatea australiană pentru reglementare în domeniul farmaceutic nu se va pronunţa, probabil, în privinţa vaccinurilor mai devreme de o lună, iar primele doze nu vor fi probabil administrate mai devreme de sfârşitul lui martie, notează AFP.

"Australia nu este într-o situaţie de urgenţă ca Regatul Unit. Nu trebuie să facem rabat în privinţa măsurilor. Nu trebuie să ne asumăm riscuri inutile", a declarat Morrison pe postul de radio I3AW.

Australia, în ansamblu, a reuşit să controleze bine pandemia, dar recent în principalele două oraşe ale ţării, Sydney şi Melbourne, au apărut noi focare. În prezent în Australia sunt spitalizate circa 26 de persoane depistate ca purtătoare ale noului coronavirus.

Australia va testa vaccinurile înainte de a le da populației 



Premierul Morrison a mai explicat marţi că actualele campanii de vaccinare în masă din alte ţări vor furniza Australiei mai multe informaţii privind inocuitatea vaccinurilor decât testele clinice şi că, spre deosebire de cum se procedează în Marea Britanie, Australia va testa loturile de vaccinuri înainte de administrarea lor populaţiei.

Ţara-continent cu 25 de milioane de locuitori prevede achiziţia a aproape 54 de milioane de doze din vaccinul anti-COVID-2019 dezvoltat de grupul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford, din care 3,8 milioane de doze urmează să fie livrate la începutul acestui an.

Autorităţile australiene au încheiat de asemenea un acord vizând achiziţionarea în cursul lui 2021 a 51 de milioane de doze din vaccinul produs de Novavax şi 10 milioane de doze din cel Pfizer/BioNTech.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel