Atentat la catedrală: Zeci de morți și răniți

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Cel puţin 27 de oameni au murit şi 77 au fost răniţi într-un dublu atentat care a vizat o catedrală din Filipine în timpul slujbei de duminică, au anunţat oficiali de securitate, la câteva zile după ce un referendum privind autonomia regiunii majoritar musulmane s-a soldat cu un vot favorabil copleşitor, relatează Reuters şi dpa. 

Prima explozie s-a produs în catedrala din Jolo, din provincia Sulu, şi a fost urmată de o doua în parcarea din apropiere când la faţa locului au venit militarii, provocând moartea a numeroşi civili şi militari, au anunţat oficiali locali.

Până în prezent atentatul nu a fost revendicat.

Dublul atac are loc după anunţul de vineri că regiunea, una predominant musulmană într-o ţară majoritar catolică, a aprobat un plan de a se guverna singură până în 2022, alimentând speranţele de pace într-una dintre regiunile cele mai sărace şi mai măcinate de conflict din Asia.

La referendumul de luni 85% dintre votanţi s-au pronunţat în favoarea creării regiunii autonome numite Bangsamoro. Deşi Sulu a fost una dintre cele câteva zone care a respins autonomia, provincia tot va face parte din noua entitate.

"Un atac odios"

Ministrul apărării Delfin Lorenzana a numit atacul un "act odios" şi a făcut apel la populaţia locală să fie vigilentă şi să lucreze cu autorităţile pentru "a lipsi terorismul de o victorie".

"Vom folosi întreaga forţă a legii pentru a-i judeca pe cei care se află în spatele acestui incident", a precizat ministrul într-un comunicat.

Civilii au fost cei mai afectaţi de atacuri, dar în explozii şi-au pierdut viaţa şi şapte militari.

Col. Gerry Besana, purtător de cuvânt al comandamentului armatei din regiunea Mindanao de Vest, a afirmat că o examinare a materialelor din care au fost confecţionate bombele ar trebui să dezvăluie cine se află în spatele atacului.

Şeful poliţiei naţionale Oscar Albayalde a spus că este posibil ca gruparea Abu Sayyaf să fie implicată. "Vor să tulbure liniştea publică, vor să arate că sunt puternici şi să provoace haos", a declarat Albayalde la radio.

Jolo este unul dintre bastioanele Abu Sayyaf, care şi-a creat o reputaţie prin atacurile cu bombă comise şi brutalitatea sa, precum şi pentru faptul că a jurat credinţă Statului Islamic. De asemenea, gruparea militantă este puternic implicată în piraterie şi răpiri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel