Anisie introduce învățământul HIBRID în 2020-2021. Ce înseamnă ASTA!

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Monica Anisie a vorbit despre scenariul care va fi pus în practică din luna septembrie, în școli.

Scenariul cel mai probabil a fi pus în practică pentru începerea anului școlar din septembrie este sistemul hibrid, în care, prin rotație, unii elevi vor merge fizic în clase, iar alții vor face cursuri online, a declarat, miercuri, ministrul Educației, Monica Anisie.

„Văzând situația epidemiologică la momentul acesta, care este o situație destul de gravă, cred că cel mai probabil, scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică. Numai că trebuie să ne pronunțăm asupra acestor scenarii doar în momentul în care o să știm exact cum va evolua situația epidemiologică, pentru că observați și dvs., în spațiul public nu mai sunt respectate normele de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor. De aceea, aș face un apel către populație să respecte distanțarea fizică, să poarte mască și în felul acesta să ne protejăm cu toții, să nu ajungem să ne îmbolnăvim”, a declarat la RFI Monica Anisie.

A început livrarea tabletelor și laptopurilor pentru elevii din medii defavorizate?

„Este procedura de achiziție. Nu Ministerul Educației face achiziția acestor tablete, ONAC-ul este organismul care se ocupă de achiziția acestor tablete, nu Ministerul Educației. (...) Există timpul suficient, avem achiziția declanșată. Nu pot eu să mă pronunț asupra prevederilor care sunt într-o anumită instituție, la modalitatea în care se desfășoară o achiziție publică. Știți foarte bine că sunt niște termene care trebuie respectate, termenele legale nu se discută. (...) Deci până la 10 septembrie există un termen. Școala va începe în 14 septembrie. Suntem în termen și așteptăm să se realizeze această achiziție de către Oficiul Național de Achiziții Centralizate, este o instituție care se ocupă de acest lucru”, a afirmat ministrul Educației, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel