Dorin Tudoran poet, eseist, publicist, a zis că schimbarea radicală de atitudine a lui Vladimir Tismăneanu față de fostul președinte Ion Iliescu a fost determinată de presiunile publice venite după apariția volumului de dialoguri din 2004.
Scriitorul Dorin Tudoran afirmă că politologul cunoștea aceleași informații despre Iliescu atât în momentul realizării cărții, cât și în 2015, când i-a cerut public lui Moș Crăciun „dispariția” fostului șef al statului.
Dorin Tudoran a zis la podcastul Avangarda cu Ionuț Vulpescu: „în 2004, când realiza cartea cu Ion Iliescu, Vladimir Tismăneanu știa despre președinte exact ce știa și în anul 2015, când, în preajma Crăciunului, politologul îl ruga pe Moș Crăciun, pe Facebook, să facă un dar românilor: dispariția lui Ion Iliescu”
Lansarea volumului “Marele Șoc din finalul unui secol trecut. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismaneanu”, prezentată de prof. univ. dr. Vasile Secares, Ioan Mircea Pascu și Adrian Severin. În imagine, Vladimir Tismăneanu și Ion Iliescu.
Ionuț Vulpescu: Ce ați crezut în momentul apariției volumului de dialoguri Ion Iliescu-Vladimir Tismăneanu?
Dorin Tudoran:– Când mi-a spus că dorește să realizeze un asemenea volum, i-am mărturisit lui Vladimir câteva neliniști. Printre ele era și aceea că el nu era o structură gen Oriana Fallaci. Exista riscul ca intervievatul să-l domine pe intervievator. Și cred că domnul Iliescu l-a dominat pe Vladimir de-a lungul acelui dialog. Intervievatorului i-a lipsit grăuntele de agresivitate care să nu lase intervievatul să iasă ușor și rapid din cleștele întrebării. O agresivitate, politicoasă, academică – în cazul lui Tismăneanu -, dar agresivitate ar fi fost necesară.
Ce a urmat pentru mine au fost câteva lucruri neașteptate și câteva cu totul dezgustătoare.
În perioada realizării volumului am primit un telefon de la domnul A. I. Zăinescu, pe atunci parcă consilier al dlui Iliescu. Avea o rugăminte – să vorbesc cu Vladimir Tismăneanu și să-l fac să înțeleagă că președintele Iliescu are și alte lucruri de făcut, nu e bine să fie bombardat cu prea multe detalii suplimentare legate de realizarea volumului respectiv, care oricum e pe cale de a fi realizat. L-am întrebat pe domnul Zăinescu din partea cui vine rugămintea, din partea sa sau din partea președintelui. După un moment de tăcere, singurul răspuns a fost “există o rugăminte”. I-am mărturisit dlui Zăinescu că relațiile mele cu Vladimir Tismăneanu nu mai erau atât de apropiate cum fuseseră altădată și, chiar dacă ar fi fost, nu m-aș fi angajat într-o asemenea discuție cu el, fiindcă “rugămintea care există” trebuie transmisă lui, direct, nu prin intermediar. Domnul Zăinescu, pe care-l cunoscusem din anii când era la Scânteia tineretului, mi-a spus că mă înțelege.
Pentru ”vina capitală” de a fi realizat acel volum, Grupul pentru Dialog Social l-a expulzat pe Vladimir Tismăneanu din Consiliul Consultativ al revistei ”22”. O măsură aberantă care m-a făcut să public un editorial cu titlul Linșajul în ziarul Jurnalul Național (25 iunie 2004). Citez din el: “Unul dintre motivele pentru care am acceptat o mai veche invitație de a scrie în acest ziar a fost acela de a-mi declara solidaritatea nu cu tot ceea ce publică dl Vladimir Tismăneanu, nu cu toate concluziile la care ajung analizele Domniei sale, nu cu toate relațiile pe care le cultivă, ci solidaritatea cu setul de valori democratice pe care le slujește strălucit prin scris de peste două decenii. Solidaritatea cu dreptul Domniei sale de a se afla într-o eroare, fără a fi decapitat…”
Sub presiunea criticilor, Vladimir Tismăneanu și-a schimbat poziția, cu 180 de grade, față de Ion Iliescu, acesta din urmă devenind ținta atacurilor din ce în ce mai virulente ale politologului. Drept e, Grupul pentru Dialog Social l-a reprimit în Consiliul Consultativ al revistei ”22”. Ce mi s-a părut inacceptabil a fost faptul că, în 2004, când realiza cartea cu Ion Iliescu, Vladimir Tismăneanu știa despre președinte exact ce știa și în anul 2015, când în preajma Crăciunului politologul îl ruga pe Moș Crăciun, pe Facebook, să facă un dar românilor: dispariția lui Ion Iliescu. De silă, mi-am închis pentru câțiva ani contul de Facebook. Să dorești, public, moartea unui om a cărui companie ți-ai dorit-o aproape obsesiv și pentru câștigarea căreia ai făcut tot ce ți-a stat în putință mi s-a părut, și continuă să mi se pară, aiuritor, conform https://www.ionutvulpescu.ro/avangarda-cu-ionut-vulpescu-interviu-cu-scriitorul-dorin-tudoran-partea-a-ii-a-nu-cred-ca-exista-astazi-in-romania-o-profesiune-mai-populata-decat-parerologia/