DCNews Stiri Situație bizară în Fălticeni. Un râs a scăpat pe străzi din lesa unui bărbat, locuitorii avertizați prin mesaj RO-ALERT

Situație bizară în Fălticeni. Un râs a scăpat pe străzi din lesa unui bărbat, locuitorii avertizați prin mesaj RO-ALERT

Foto: Pixabay

Râsul, de aproximativ 1 an, a fost adus din Polonia de un bărbat și a scăpat din lesa lui. ”Jandarmeria Suceava aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în municipiul Fălticeni, zona Țarna Mare, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic – un râs”, au avertizat jandarmii.

Animalul sălbatic a reușit să scape, iar locuitorii au intrat în panică. Prin urmare, autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT, populația fiind avertizată să evite zona și să stea departe de animal.

Mesaj RO-ALERT de avertizare

”Jandarmii, împreună cu celelalte instituții abilitate, au intervenit în zonă pentru gestionarea situației și pentru asigurarea siguranței cetățenilor. Recomandăm locuitorilor din Fălticeni să manifeste prudență, să evite apropierea de animal în cazul în care îl observă și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 pentru a semnala prezența acestuia”, au mai transmis reprezentanții Jandarmeriei Suceava.

Situația bizară a fost preluată de Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Suceava, cu scopul de a verifica dețineriea legale a râsului. Proprietarul, un bărbat din județul Iași, a fost sancționat contravențional cu avertisment, potrivit Legii 61/1991, pentru nesupravegherea unui animal ce poate prezenta pericol pentru oameni sau bunuri.

Autoritățile continuă să monitorizeze cazul și dau asigurări că populația va fi informată în permanență privind evoluția evenimentului.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele