În perioada 4–8 martie 2026, Muzeul Țăranului găzduiește AGAPI –O jumătate de secol de iubire, cel mai recent proiect al Kirei Hagi, artist vizual și actriță. Concepută ca o experiență multimedia, expoziția reunește pictură, fotografie, film documentar și instalație, într-un demers personal, construit în aproape trei ani.
Nucleul spațiului este „Casa Meraki”, o instalație inspirată de termenul grecesc care definește dedicarea totală, sufletul și pasiunea pe care le puneau bunicii și străbunicii în munca depusă ridicării caselor pentrufamilie. Inspirată de o pictură, casa este construită ca un spațiu real în care se reunesc imaginile, obiectele și sunetul. În interior, un telefon vechi redă fragmente din conversațiile cu bunicii artistei, transformând vizita într-o experiență intimă de ascultare.
Expoziția AGAPI, din care face parte și mini-documentarul „Papu și Dadi– O jumătate de secol de iubire”, este poate cel mai intim proiect al artistei. Un eseu vizual despre moștenire, dragoste și memorie. Povestea bunicilor devine o poveste universală și subliniază importanța tradițiilor în viața unui cuplu, arătând cum valorile familiale au fost fundamentale în menținerea pe viață a relației lor.