Săptămâna debutează cu un careu între Mercur din Berbec și Jupiter din Rac. Un aspect tensionat care se va resimți mai ales în comunicare, procesul decizional și relația noastră cu tehnologia. Există un exces de zel și o stare de agitație permanentă.
Horoscop 27 aprilie 2026 Berbec
Astăzi vei fi precum un titirez, adică într-o stare permanentă de agitație. Și există riscul să spui una și să faci alta, iar apropiații să nu te mai înțeleagă.
Horoscop 27 aprilie 2026 Taur
Astrele te invită să fii mai atent la gesturile, mimica și acțiunile celorlalți. Și nu la ce spun. Astfel, eviți să tragi concluzii greșite sau să pui etichete nedorite.
Horoscop 27 aprilie 2026 Gemeni
Curiozitatea ta nu are limite! Vrei să știi totul despre oamenii din jur. Mintea îți este avidă după informații. Unele de care te vei folosi la un moment dat.
Horoscop 27 aprilie 2026 Rac
Să nu aștepți laude sau validarea celorlalți. Nu vor veni de la sine. Trebuie să înveți să te promovezi, să îți scoți în față toate reușitele.
Citește și Horoscop săptămânal. Urmează Luna Plină din Scorpion! Previziuni pentru 27 aprilie - 3 mai 2026
Horoscop 27 aprilie 2026 Leu
Dreptatea nu este absolută. Tu consideri ceva corect, însă ceilalți au alte perspective. Dacă ești foarte exigent cu tine, s-ar putea să ai aceleași pretenții și de la alții.
Horoscop 27 aprilie 2026 Fecioară
Deși ți-ai propus să fii chibzuit, să te ții de un buget deja stabilit, tot vor apărea propuneri din partea unor cunoscuți pe care nu le poți refuza.
Horoscop 27 aprilie 2026 Balanță
Pot apărea discuții cu partenerul, însă unele inutile. Asupra cărora vei insista. Nu este cea mai bună zi pentru a lua decizii “la cald”.
Horoscop 27 aprilie 2026 Scorpion
Începe o săptămână plină pentru tine. Nimic nu va fi simplu, deci trebuie să te înhami cu o porție serioasă de răbdare pentru a face față la tot.
Horoscop 27 aprilie 2026 Săgetător
Ceilalți te văd neliniștit și trag concluzia că ai nevoie de soluții sau recomandări. Fără că tu să le ceri ceva. Îți trebuie diplomație.
Horoscop 27 aprilie 2026 Capricorn
Reține ceva! Nu poți mulțumi pe toată lumea! Și cumva trebuie să îți vezi interesul. Să fii mai plăcut cu persoanele care te pot ajuta.
Horoscop 27 aprilie 2026 Vărsător
Nu ai lacăt la gură! Unele discuții de la serviciu te vor provoca și vei da prea multe detalii despre tine. Sau vei prelua cuvântul prea des.
Horoscop 27 aprilie 2026 Pești
Acceptă că nu există perfecțiune din punct de vedere financiar. Și nu are rost să te judeci din cauza unor cheltuieli neașteptate.