Alin Stoica, primele măsuri după ce sindicaliștii de la metrou au paralizat Bucureștiul

Foto: DC NEWS
Foto: DC NEWS

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a făcut declarații după protestul de la metrou.

'Am vrut să am o discuţie cu reprezentanţii protestatarilor, aceştia refuză discuţia, aşa că, la ora 13,30, am convocat o discuţie pe dialogul social la Prefectură atât cu sindicatele de la Metrorex, cât şi cu CNSLR Frăţia, care este confederaţia din care face parte acest sindicat de la Metrorex. L-am invitat şi pe domnul director de la Metrorex să vină la 13,30 şi am transmis prin negociatorii Jandarmeriei şi reprezentanţilor celor care sunt în staţia de metrou Unirii şi protestează că sunt invitaţi şi dumnealor, ca să avem o discuţie să rezolvăm situaţia', a declarat Alin Stoica.

Prefectul Capitalei a menţionat că atât Poliţia, cât şi Jandarmeria au în vedere măsuri pentru orice fel de încălcare a legii, plecând de la faptul că nu este permisă o demonstraţie cu mai mult de 100 de oameni, până la aspecte legate de obligativitatea purtării măştii de protecţie şi de faptul că s-a organizat o grevă fără respectarea normelor legale, care prevăd asigurarea unei treimi din capacitate pentru o companie de interes naţional. În opinia sa, nu se impune o intervenţie a jandarmilor în cazul protestatarilor.

'Măsurile trebuie să fie până la urmă graduale. Prima dată trebuie să stabilim un contact şi un dialog cu oamenii care protestează, trebuie să li se aducă la cunoştinţă, ceea ce nu s-a putut deocamdată, dar facem eforturi în continuare', a afirmat Alin Stoica. El a mai declarat că este deschis la dialog.

'Trebuie să înţeleagă sindicatele că obligaţia dumnealor pe Legea dialogului social e de a informa complet şi corect toţi lucrătorii pe care îi au în companiile pe care le reprezintă şi nu doar cu privire la drepturile pe care le au, ci şi cu privire la obligaţiile lor. Ei sunt răspunzători pentru tot ceea ce se întâmplă în momentul de faţă, dacă ei nu depun diligenţele să explice oamenilor care e gravitatea faptelor', a subliniat prefectul Alin Stoica.

Potrivit prefectului Capitalei, îngrijorarea principală este că efectele acestui protest se răsfrâng asupra tuturor, pentru că se creează aglomeraţie, estimarea fiind că sute de mii de bucureşteni au trecut vineri de la metrou la transportul de suprafaţă.

El a menţionat că a aflat de protestul de la metrou la prima oră a dimineţii. Vineri, circulaţia metroului este blocată de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând pe şine şi împiedicând pornirea trenurilor de pasageri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel