Alexandru Rafila: Vom ajunge într-o situaţie mai puţin controlabilă în ceea ce priveşte terapia intensivă

Alexandra Rafila: Ne găsim acum în situaţia în care, practic, secţiile de terapie intensivă alocate pacienţilor cu noul coronavirus, sunt pline
Alexandra Rafila: Ne găsim acum în situaţia în care, practic, secţiile de terapie intensivă alocate pacienţilor cu noul coronavirus, sunt pline

Deputatul PSD, Alexandru Rafila, a declarat că nu se cunoaşte situaţia reală a îmbolnăvirilor cu COVID-19.

”Noi ne găsim acum în situaţia în care, practic, secţiile de terapie intensivă alocate pacienţilor cu noul coronavirus, sunt pline, probabil că ne apropiem de capacitatea maximă, iar cifrele ne arată că suntem la jumătate din numărul de cazuri care au fost înregistrate în noiembrie.(...) Asta mie îmi generează o preocupare, pentru că nu ştim care e situaţia reală, de fapt, şi doar vedem manifestările din punct de vedere al presiunii pe sistemul de sănătate.

Deci probabil că situaţia este îngrijorătoare şi în judeţele care aparent au un număr mai mic de cazuri şi aici cred că Ministerul Sănătăţii ar putea să se mobilizeze măcar acum, în al doisprezecelea ceas. Discutăm asta de mai multe luni, că testarea este inegală între judeţe şamd. Nu cred că e suficient ca Ministerul Sănătăţii să publice aceste date că nu e Ministerul Transparenței, este Ministerul Sănătăţii şi trebuie să se ocupe nu numai cu comunicarea datelor, ci şi cu nişte acţiuni care să ducă la obţinerea unor date care să fie cât mai apropiate de realitate, încât să ştim ce avem de făcut”, a afirmat Alexandru Rafila duminică seară, la Antena 3. 

”Când te afli într-o perioadă de creştere rapidă, ea nu poţi să speri că se va încheia săptămâna viitoare. Deci, vor exista cu siguranţă câteva săptămâni de creştere. Important este ca această creştere, care s-a dovedit să fie destul de rapidă, 20% săptămânal, atât a crescut boala, să fie frânată încât la un moment dat să putem să oprim această creştere, nu de dragul opririi creşterii, că nu asta e important, ci ca să putem să asigurăm asistenţă medicală tuturor celor care au nevoie.

Mi-e foarte, foarte, foarte frică că în următoarele două săptămâni vom ajunge într-o situaţie mai puţin controlabilă în unele zone în ceea ce priveşte terapia intensivă”, a mai spus prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel