Arheologii care lucrează la mormântul antic din Amphipolis au descoperit în camera funerară osemintele mai multor persoane.
Este vorba de scheletul unei femei, a doi bărbaţi şi a unui nou-născut. Tot aici se află şi rămăşiţele unei alte persoane, care a fost incinerată, notează Daily Mail.
Potrivit Ministerului Grec al Culturii, femeia îngropată aici avea în jur de 60 de ani, iar bărbaţii între 35 şi 45 de ani.
Deşi aceste oase nu au fost atribuite oficial reginei Olimpia şi fiului ei, Alexandru Macedon, vârsta la care ai au murit corespunde cu vârsta persoanelor înhumate aici. Alexandru Macedon a murit la 33 de ani, iar Olimpia la 59 de ani.
Cu toate acestea, istoricii cred că Olimpia şi Alexandru au fost îngropaţi în morminte separate, pentru că au murit la distanţă de 7 ani unul de celălalt.
Situl arheologic de la Amphipolis este cel mai mare sit funerar antic din Grecia şi datează din perioada 300-325 î.e.n., adică din epoca în care rege era Alexandru Macedon.
Potrivit documentelor istorice, Alexandru a murit în anul 323 î.e.n. în Babilon, pe teritoriul actual al Pakistanului, în timpul unei campanii militare. Mama lui, regina Olimpia, a murit în anul 316 î.e.n.
Nimeni nu ştie unde se află mormântul lui Alexandru Macedon, dar istoricii cred că ar putea să se afle în oraşul egiptean Alexandria.
Entuziasmaţi de descoperirea mormântului de la Amphipolis, unii arheologi cred că de fapt aici se află trupul legendarului conducător, sau poate al unor rude sau generali din timpul său.
Arheologii precizează că femeia îngropată aici avea 1,57 metri înălţime, iar bărbaţii 1,62 şi 1,68 metri.
Înălţimea lui Alexandru, estimată de istorici cu ajutorul reprezentărilor artistice ale regelui, era în jur de 1,68 metri.
Cercetătorii vor face mai multe teste, pentru a stabili dacă oamenii îngropaţi erau înrudiţi între ei. Din păcate nu se ştie nimic despre persoana care a fost incinerată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News