Alexandra Goghez. Cine e tânăra ucisă în Craiova pentru care a fost audiat Gheorghe Dincă

30 iul 2019 / 15:55

Alexandra Goghez, de 17 ani, a dispărut în urmă cu 4 ani în timp ce se întorcea de la serviciu, prin Parcul Romanescu, din Craiova. Părinții au mers la poliție, iar acolo li s-a spus că poate fata a plecat cu un băiat. După trei săptămâni un trecător a găsit-o moartă, iar criminalul nu a fost găsit.

Alexandra Goghez, o adolescentă de 17 ani, a fost violată şi ucisă, iar trupul ei a fost găsit după trei săptămâni de la dispariție, în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, în stare de putrefacție.

Mama fetei a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că trupul era foarte aproape de locul în care lucra, pentru că se angajase pe timpul vacanței. Nu a fost găsită de polițiști, ci de un trecător.

„Am fost imediat să declarăm dispariţia fetei la secţia 4 de Poliţie Craiova. Ne-au spus atunci să stăm liniştiţi că o caută, dar că poate e plecată cu vreun băiat. Ne-au audiat în prima zi când am declarat dispariţia şi apoi mergeam noi destul de des să întrebăm ce date mai au. În cele din urmă, după trei săptămâni, un trecător a descoperit, din întâmplare, trupul fetei în Parcul Romanescu. Nu era prea departe de locul ei de muncă. Descoperirea a fost făcută după trei săptămâni, pe 15 august, de un om care a trecut prin zona aceea, nu de polițişti, ceea ce înseamnă că ei nici acolo nu au căutat-o. Şi poliştiştii ne-au mai audiat atunci când au găsit trupul fetei”, a spus Ozana Goghez, mama fetei.

Ce a declarat mama fetei

 

Mama Alexandrei Goghez nu crede că Gheorghe Dincă ar fi putut să îi omoare fiica, deși bărbatul a fost audiat în acest caz, miercuri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

„Se vorbeşte de un telefon găsit (la Dincă - n.r.). Fiica mea a avut alt fel de telefon, nu ce s-a găsit. Nu cred că ar avea legătură crima cu acest om. Nu au venit până acum anchetatori la noi să ne întrebe ceva. În cazul fiicei noastre, nu s-a găsit nici până acum un vinovat", a mai spus Ozana Goghez.

Alexandra Goghez de 17 ani era din comuna Goieşti, judeţul Dolj. Ea era elevă la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu" din Craiova şi în vara anului 2015 s-a angajat la o terasă în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova. Dispariția fetei a fost semnalată în 27 iulie 2015. Cel care a omorât-o nu a fost găsit.