Airbus, viziere medicale la imprimantă 3D. "Lucrează zi şi noapte"

Airbus produce viziere medicale prin imprimare 3D, parte a echipamentului individual de protecţie împotriva COVID-19.

Cele mai multe centre Airbus din Spania produc rame de viziere pin imprimare 3D care vor fi livrate personalului medical, ca parte a echipamentului individual de protecţie împotriva Covid-19, potrivit unui comunicat remis miercuri Agerpres.

20 de imprimante 3D lucrează zi și noapte

"Peste 20 de imprimante 3D lucrează zi şi noapte. Sute de viziere au fost deja produse şi expediate spitalelor din vecinătatea facilităţilor de producţie ale Airbus din Spania", se menţionează în comunicat. Astfel, Airbus se bazează pe un design patentat pentru a produce ramele vizierelor, folosind materiale plastice de tip PLA.

"Am trecut peste noapte de la realizarea de concepte aerospaţiale la echipament medical. Acest lucru face o reală diferenţă în lupta împotriva pandemiei şi nu aş putea fi mai mândru de echipele noastre care lucrează zi şi noapte la acest proiect Airbus", a spus Alvaro Jara, şeful Airbus Protospace din Getafe, Madrid.

Oamenii lucrează special pentru echipamentele de protecție

Cu toate că Airbus a întrerupt producţia în cele mai multe dintre unităţile sale din Spania ca urmare a decretului regal din 29 martie, angajaţii Airbus au acces în fabrici pentru a continua această activitate esenţială, citează Agerpres. 

În proiect au mai intrat Airbus Protospace Germania şi Airbus Composite Technology Centre (CTC) din Stade, împreună cu reţeaua de printing 3D "Mobility goes Additive," care sprijină echipele din Spania şi coordonează operaţiunile de colectare şi transport al vizierelor la Madrid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel