A început Maratonul de vaccinare pentru viață! Gheorghiță: Este nevoie mai mult ca oricând să fim uniți

Prin vaccinare reducem foarte mult riscul de a pierde lupta cu COVID-19, susține Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei de Vaccinare în România. 

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei de Vaccinare în România, a transmis un mesaj la începutul Maratonului de vaccinare pentru viață din Capitală.

”Astăzi a demarat oficial "Maratonul de vaccinare pentru viață" în cele 6 centre din Municipiul București! Vor fi 72 de ore de vaccinare. Adresez mulțumiri pe această cale celor care au contribuit la organizarea acestei acțiuni de anvergură - PRO sănătate, PRO solidaritate, PRO siguranță, în contextul pandemic extrem de dur pe care îl parcurgem cu toții. Și cel mai important, mulțumesc oamenilor responsabili care în ultimele săptămâni se prezintă într-un număr din ce în ce mai mare la vaccinare. Am fost deosebit de onorat, că astăzi, a fost alături de noi și reprezentantul OMS, doamna doctor Heather PAPOWITZ, specialist în medicină primară și de urgență și manager de incident al OMS în România. Cu o vastă experiență în managementul dezastrelor și urgențelor medicale, doamna doctor a condus echipa de răspuns la pandemia din New York. Este nevoie mai mult ca oricând să fim uniți, solidari și responsabili pentru siguranța noastră și a celor dragi. Să avem încredere în recomandările medicale și în știință! Doar prin vaccinare scădem semnificativ riscul de a face o formă gravă de boală care să necesite internare în spital, în ATI, și cel mai important, prin vaccinare reducem foarte mult riscul de a pierde lupta cu această boală!”, a scris Valeriu Gheorghiță pe pagina sa de Facebook. 

Maratonul Vaccinării pentru Viaţă: Centre de testare şi informare la Biblioteca Naţională a României

Un centru de testare, cu test rapid antigen COVID-19, dedicat persoanelor care doresc să se testeze, va fi organizat la Biblioteca Naţională a României, în cadrul maratonului pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 care se va desfăşura, în perioada 22 - 25 octombrie, în şase centre din Bucureşti, scrie Agerpres. 

"Pe lângă acţiunea efectivă de vaccinare, Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti şi Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti vor organiza la Biblioteca Naţională a României şi un centru de testare, cu test rapid antigen COVID-19, pentru orice persoană care doreşte să se testeze", informează organizatorii.

10 fluxuri de vaccinare



La centrul de la Biblioteca Naţională a României vor exista 10 fluxuri de vaccinare, astfel: cinci cu ser Pfizer- BioNTech, patru cu ser Johnson&Johnson şi unul cu ser Moderna.

Mai mult, se va organiza o activitate de informare ştiinţifică în privinţa vaccinării, centrată pe studenţi, pentru a se răspunde la principalele întrebări pe care le au în privinţa vaccinării.

Pe parcursul celor trei zile, la fel ca şi în ediţiile trecute, va fi amenajată o zonă a presei, unde vor exista declaraţii zilnice, la un anumit interval de timp, din partea organizatorilor.

Potrivit Ministerului Culturii, persoanele prezente la acest maraton de vaccinare vor avea parte de momente artistice din partea profesioniştilor de la Opera Naţională Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", muzica ambientală fiind asigurată de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.

Program artistic



Programul artistic se va derula astfel: sâmbătă, între orele 14,00-15,00, Adina Cocargeanu - pianistă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", cu un repertoriu internaţional, clasic şi jazz, iar între 15,00-16,00, Trio al Operei Naţionale Bucureşti - Monica Gemene (pian) - Rafael Butaru (vioară) - Mircea Lazăr (vioară) - program instrumental clasic şi romantic; duminică vor fi aceeaşi interpreţi, orele fiind modificate: 12,00-13,00, respectiv 13,00-14,00.

Maratonul de vaccinare din acest sfârşit de săptămână se derulează non-stop în şase centre din Bucureşti, câte unul în fiecare sector, fiind organizat de CNCAV împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, DSP Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Primăria Generală a Capitalei şi Ministerul Culturii.

Centre de vaccinare și tipurile de vaccin



Începând de vineri, ora 8,00, toate cele patru tipuri de vaccin sunt disponibile populaţiei în următoarele centre:

* Sector 1: ROMEXPO - 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen);

* Sector 2: Circul Metropolitan - 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca);

* Sector 3: Biblioteca Naţională - 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen);

* Sector 4: Palatul Copiilor - 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen);

* Sector 5: Liberty Mall/ Centrul Sf. Andrei - 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen);

* Sector 6: Clubul Seniorilor "Mihai Eminescu" - 4 fluxuri (2 Pfizer, 2 Janssen).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel