A fost confirmat primul caz de coronavirus în Macedonia de Nord

O nouă țară din Europa anunță că se confruntă cu noul coronavirus. A fost confirmat primul caz. 

Macedonia de Nord a confirmat primul său caz de coronavirus, fiind vorba despre o femeie care s-a întors recent din Italia, a anunţat miercuri ministrul sănătăţii Venko Filipce, relatează Reuters, scrie Agerpres. 

'Pacienta a fost testată pozitiv pentru coronavirus. Ea este primul pacient din Macedonia de Nord care a fost testat pozitiv pentru acest agent patogen', a spus Venko Filipce, adăugând că femeia se află în stare stabilă.

Femeia este venită din Italia

Femeia, cetăţean macedonean, care a solicitat ajutor medical miercuri dimineaţa, a sosit în Macedonia de Nord din Italia într-o camionetă. Toţi ceilalţi pasageri sunt supuşi unor teste, a mai spus Filipce.

Croaţia a raportat, de asemenea, marţi că un tânăr care prezenta simptome de îmbolnăvire a contractat coronavirusul în timpul unei călătorii la Milano, între 19 şi 21 februarie.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat miercuri, după o reuniune cu înalţi oficiali din domeniul sănătăţii, că în Serbia nu au fost raportate până acum cazuri de coronavirus, însă că serviciile sale medicale sunt pregătite în cazul unei situaţii de acest gen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel