PROTEST în Piața Universității. "Sfidare la adresa țării"

O acțiune de protest față de declarațiile ambasadorului Statelor Unite ale Americii în Moldova, James D. Pettit, referitoare la identitatea populației din stânga Prutului, va avea loc marți, ora 10:00, la Fântâna din Piața Universității. 

Bucureștenii îi vor aduce diplomatului american cărți de istoria românilor.

„Rea voință, lipsă de pregătire sau derapaj diplomatic în numele unor interese strict personale – oricare dintre aceste aspecte care l-ar fi determinat pe ambasadorul Pettit să sfideze populația Republicii Moldova, majoritar românească, să o trateze incorect din perspectivă identitară și geopolitică, sunt condamnabile. România și Republica Moldova sunt două părți ale aceluiași popor, care pot decide să se unească pe căi democratice, conform dreptului internațional, pe baza voinței populare liber exprimate. Dacă domnul ambasador a uitat sau nu mai știe istoria spațiului în care își exercită mandatul, îi readucem noi în atenție elementele esențiale ale acestei istorii", a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

[citeste si]

Protestul de la București se va desfășura concomitent cu o manifestație stradală la Chișinău. De la ora 10:00, chișinăuenii vor protesta în fața ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova, cerând retragerea de urgență a lui James D. Pettit din funcția de reprezentant al diplomației americane la Chișinău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel