Primul pas important spre rezolvarea crizei din Ucraina. PLUS: Vezi momentul întâlnirii Obama - Putin din Normandia

Rusia va trimite un convoi la Kiev pentru a încerca rezolvarea crizei din Ucraina, transmite Interfax. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, vineri, după ceremonia de comemorare a 70 de ani de la debarcarea Aliaților în Normandia, că apreciază "gândirea pozitivă" a omologului său ucrainean, Petro Poroșenko, cu care a avut o conversație informală în Franța.

Vladimir Putin a declarat, vineri seară, în cadrul unei conferințe de presă, că salută "gândirea pozitivă" a lui Petro Poroșenko referitor la rezolvarea crizei din Ucraina și opinia sa că "vărsarea de sânge ar trebui imediat oprită". Putin nu a oferit detalii despre planul de dezescalarade a conflictului din Ucraina, îndemnându-i pe jurnaliști să-l întrebe mai multe pe însuși Poroșenko.

Putin a menționat că ar trebui să înceapă negocierile între Kiev și estul Ucrainei, negocieri la care Rusia nu va participa, deoarece nu este parte a conflictului.

Președintele Rusiei a arătat că-i place atitudinea lui Petro Poroșenko și că, dacă aceasta va rămâne neschimbată, se vor crea condițiile pentru dezvoltarea "relațiilor noastre și în alte zone".

Citește și: Normandia: Putin, discuții informale cu Obama și Poroșenko

Scurta interacțiune dintre Putin și Poroșenko s-a produs, vineri, imediat după o poză de grup a liderilor mondiali. În timp ce majoritatea șefilor de stat și de guvern a intrat într-o încăpere din apropiere pentru a servi prânzul, Putin, Poroșenko și Merkel au rămas în fața ușii, unde au avut un schimb de replici ce a durat aproximativ un minut.

Conform Casei Albe, președintele Vladimir Putin a avut o discuție informală și cu liderul SUA, Barack Obama, care a durat aproximativ 10 - 15 minute. Momentul întrevederii a fost publicat pe internet de Palatul Élysée.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel