Fost membru CSM: Judecătoarea Camelia Bogdan era incompatibilă

Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, într-o postare pe Facebook precizează că judecătorul Camelia Bogdan, unul dintre magistrații care a dat sentința în dosarul ICA se afla în incompatibilitate. Toni Neacșu explică și de ce magistratul nu putea face parte din completul de judecată, aceasta fiind plătită de către Ministerul Agriculturii, parte în procesul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

"Am primit solicitari de la un jurnalist cunoscut sa-i explic cateva nelamuriri, ale sale si ale opiniei publice, cu privire la statutul juridic al judecatorilor, in special in ce priveste interdictiile si incompatibilitatile. Desi inca sunt sensibil la problemele legate de statutul judecatorilor, vechile obisnuite se pierd greu, l-am indrumat sa faca singur o cercetare usoara, urmarind practica ANI si hotararile CSM", scrie avocatul pe Facebook.

"I-am promis, in urma refuzului, ca voi oferi public cateva repere, ceea ce fac acum. Personal cred ca restrictiile si limitarile aduse legal judecatorilor in Romania sunt exagerate si lipsite de proportionalitate. La urma urmei acum cativa ani am adus la Curtea Constitutionala problema interdictiei pentru judecatori de a infiinta sindicate, ca fiind forma organizationala fireasca intr-un stat de drept pentru apararea drepturilor si libertatilor profesionale si economice.

Revenind, legislatia privind incompatibilitatile si practica institutionala lamuresc mai mult decat limpede ce ii este permis si ce nu unui judecator/procuror in functie. Adica aproape totul ii este interzis, nimic nu-i este permis. Potrivit art. 5, alin. (1) din Legea nr. 303/2004, „Functiile de judecător si procurorsunt incompatibile cu orice alte functii publice sau private, cu excepţia functiilor didactice din invatamantul superior, precum si a celor de instruire din cadrul INM si al SNG".

[citeste si]

O dispozitie similara exista in art. 101 din Legea nr.161/2003. Inca din 2008 (Hotararea nr. 821 din 4 septembrie 2008) CSM a stabilit ca in invatamantul superior judecatorii si procurorii nu pot detine decat functii de executie. Ulterior, practica disciplinara a sectiilor a fost consecventa in acest sens. Relativ recent Agentia Nationala de Integritate a constatat (https://www.integritate.eu/Comunicate.aspx...) incompatibilitatea unui judecator care a fost remunerat de o societate comerciala pentru elaborarea unui suport de curs de formare profesionala si ulterior sustinerea lui. Actiunea in anulare formulata de judecator a fost respinsa in prima instanta iar in prezent se afla in recurs la ICCJ.

Judecatorii si procurorii nu pot fi formatori prin intermedierea unor structuri private, intrucat legea permite expres acest lucru doar pentru invatamantul superior si pentru INM si SNG. Judecatorii si procurorii nu pot fi lectori remunerati in forme de instruire care au loc in afara universitatilor, INM sau SNG. In 22 iunie 2015 CSM a decis ca judecatorii/procurorii nu pot fi manageri de proiecte decat in cadrul institutiilor din invatamantul superior.

Recent, tot CSM-ul a reiterat ca in afara institutiilor de invatamant superior acestia nu pot fi lideri de proiect, pentru simplul considerent ca este vorba de o "functie" incompatibila. A ramas definitiva in justitie o hotarare prin care este constatata incompatibilitatea dintre functia de judecator si cea de presedinte onorific (neremunerat) al unui club de fotbal.

ANI a constatat incompatibilitatea in care se afla un fost procuror militar, actualmente procuror in structurile civile, in ce priveste calitatile de procuror si militar. Si exemplele pot continua. Incompatibilitatile nu au legatura cu forma de remunerare.

Un judecator poate incasa legal drepturi de autor din creatie intelectuala, insa nu poate face acest lucru decat incalcand legislatia privind incompatibilitatile daca incaseaza drepturile de autor in exercitarea unei "functii" de lector/profesor/instructor/moderator/speaker s.a. in afara sistemului universitar sau al INM si SNG. Asa cum spuneam la inceput, limitarile in ce priveste implicarea in viata civila pentru judecatori sunt drastice. Insa nu e nevoie de prea multa filosofie sau stiinta sa le descoperi, ci trebuiesc doar citite textele legale si urmarita practica institutionala a ANI si a CSM.

Link-ul corect catre comunicatul ANI este acesta http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/…/03/COMUNICAT.pdf", precizează Toni Neacșu.

VOTEAZA ARTICOLUL
+23

STIRE RECOMANDATA

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2016 EDU.RO. Vezi notele pe județe

Andrei Moisoiu / 30 iun, 23:59

Educatie

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2016 EDU.RO. Rezultatele vor fi afișate pe EDU.RO, site-urile inspectoratelor județene și la centrele unde a avut loc examenul de EVALUARE NAȚIONALĂ 2016.

Descoperire fascinantă făcută printre ruinele orașului antic Pompei

30 iun, 23:21

Array ( [id] => 509792 [title] => Descoperire fascinantă făcută printre ruinele orașului antic Pompei [supratitle] => [description] =>

În anul 79 d.Hr., erupţia violentă a vulcanului Vezuviu face ca întreg oraşul Pompeii şi zonele din împrejurimi să fie îngropate sub straturi groase de cenuşă.

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Încă de la primele descoperiri ale ruinelor aşezării, în secolul al XVIII-lea, arheologii au fost umiţi să afle că totul fusese conservat în timp, inclusiv cadavrele locuitorilor care au fost martori la dezastru. Săptămâna trecută arheologii italieni şi francezi anunţau o nouă descoperire: rămăşiţele osoase a patru indivizi, dintre care o adolescentă, au fost găsite în interiorul unui fost atelier, construit în vecinătatea porţii Ercolano, care făcea legătura cu drumul Pompeii - Herculaneum. 

O echipă de arheologi din cadrul L'Ecole française de Rome, Centre Jean Bérard şi Centre national de recherche scientefique au început luna trecută săpăturile în zona sitului din apropierea Porta Ercolano şi au descoperit până acum scheletele a patru tineri, despre care cercetătorii spun că s-ar fi ascuns în respectiva clădire, în momentul erupţiei Muntelui Vezuviu. În apropierea rămăşiţelor osoase au fost găsite trei monede de aur (datate în perioada 74-78 d.Hr.) şi un pandantiv din aur realizat în formă de floare. Deocamdată, specialiştii nu ştiu ce activităţi se desfăşurau în atelierul respectiv, însă, datorită faptului că a fost descoperit un cuptor pentru topirea bronzului, s-a presupus că în acel loc se fabricau obiecte din respectivul metal. 

Deşi acestea nu sunt primele rămăşiţe umane descoperite la Pompeii, osemintele sunt foarte importante, deoarece foarte puţine schelete găsite până acum au fost asociate cu locul în care au fost reperate iniţial. Astfel, dat fiind faptul că cei patru tineri nu au încercat să fugă din oraş, ci s-au ascuns în interiorul lui, arheologii speră să afle informaţii despre modul în care aceştia au trăit, dar şi despre cum şi-au petrecut ultimele zile din viaţă. 

De asemenea, fragmentele osoase descoperite sunt importante, fiindcă, spre deosebire de cele găsite până acum, acestea au fost descoperite în dezordine. Arheologii presupun că modul în care au găsite rămăşiţele indică faptul că trupurile celor decedaţi au fost date la o parte în timpul unor furturi realizate la scurt timp după erupţia produsă în anul 79 d.Hr. 

Într-o altă zonă a atelierului, arheologii au descoperit o piatră tombală datată în secolul al IV-lea î.Hr. La un nivel inferior, specialiştii au scos la lumină mormântul unui bărbat adult, în care se aflau scheletul defunctului şi şase vase funerare aşezate în zona braţelor şi a picioarelor, scrie history.com

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 175 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 175 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-06-30 23:21:03 [date_updated] => 2016-06-30 23:21:47 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => descoperire-fascinanta-facuta-printre-ruinele-de-la-pompei [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 509636 [media_type] => image [description] => [filename] => pompeiiskeletons_36352100.jpg [datedir] => 201606 [upload_date] => 2016-06-30 23:18:53 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_509636__509792.html ) ) ) ) 1
Stephen Hawking, dezvăluiri incredibile despre roboți: Ne vor ucide pe toți

30 iun, 21:00

Array ( [id] => 509781 [title] => Stephen Hawking, dezvăluiri incredibile despre roboți: Ne vor ucide pe toți [supratitle] => [description] =>

Stephen Hawking crede că roboții ar putea evolua în mod autonom, reprezentând o amenințare pentru întreaga omenire.

[title_homepage] => Stephen Hawking, dezvăluiri incredibile despre roboți: Ne vor ucide pe toți [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

"Nu cred că avansarea în inteligența artificială va fi neapărat benefică", a declarat Stephen Hawking, în cadrul unui festival științific. El consideră că această evoluție ar putea aduce sfârșitul rasei umane, scrie metro.co.uk.

"Odată ce vor atinge stagiul critic de a fi capabili să evolueze singuri, noi nuvom putea prezice dacă scopurile lor vor fi aceleași cu ale noastre. Inteligența artificală are potențialul de a evolua mai rapid decât rasa umană.", a mai declarat savantul.

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 9 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 9 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-06-30 21:00:03 [date_updated] => 2016-06-30 21:00:03 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => stephen-hawking-dezvaluiri-incredibile-despre-robo-i-ne-vor-ucide-pe-to-i [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 509621 [media_type] => image [description] => [filename] => robot_inteligenta_artificiala_08982600.jpg [datedir] => 201606 [upload_date] => 2016-06-30 20:58:34 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_509621__509781.html ) ) ) ) 1
"Trăind printre demoni 2" îşi îngrozeşte fanii din 1 iulie la cinema

30 iun, 15:49

Array ( [id] => 509740 [title] => "Trăind printre demoni 2" îşi îngrozeşte fanii din 1 iulie la cinema [supratitle] => [description] =>

Un thrillerul supranatural produs de New Line Cinema, "Trăind printre demoni 2" revine tot în regia lui James Wan, după succesul înregistrat de "Conjuring" şi aduce în prim plan un alt eveniment din dosarele renumiţilor demonologi Ed şi Lorraine Warren.

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Reluându-şi rolurile, Vera Farmiga („Sus, în aer”), nominalizată la Oscar şi Patrick Wilson, sunt Lorraine şi Ed Warren, care, într-una dintre cele mai terifiante investigaţii paranormale ale lor, călătoresc în nordul Londrei, pentru a ajuta o mamă să-şi crească singură cei patru copii, într-o casă plină de spirite rele.

Filmul vine după primirea extrem de bună a filmului lui Wan „Trăind printre demoni”, care a marcat cea mai bună lansare a unui film de groază original. Filmul a avut încasări de 319 milioane de dolari la nivel mondial şi rămâne cel de-al doilea film horror, din punct de vedere al încasărilor, din toate timpurile, după „Exorcistul”.

Din distribuţie mai fac parte Frances O’Connor care este mama singură, Madison Wolfe şi nou-veniţii Lauren Esposito, Patrick McAuley şi Benjamin Haigh în rolurile copiilor ei, Maria Doyle Kennedy, Simon Delaney, Franka Potente şi Simon McBurney.

Scenariul este semnat de Chad Haynes şi Carey W. Hayes, James Wan şi David Leslie Johnson, după o poveste de Chad Hayes, Carey W. Hayes şi James Wan. Peter Safran şi Rob Cowan care au colaborat înainte la „Trăind printre demoni”, au produs filmul împreună cu Wan. Producători executivi au fost Toby Emmerich, Richard Brener, Walter Hamada şi Dave Neustadter.

În spatele camerei, au mai colaborat cu Wan, directorul de imagine nominalizat la Premiul Oscar Don Burgess („Forrest Gump”, „42”) şi scenograful Julie Berghoff, editorul Kirk Morri, creatoarea de costume Kristin M. Burke şi compozitorul Joseph Bishara.

New Line Cinema prezintă o producţie Safran Company/Atomic Monster Production, un film de James Wan, distribuit internaţional de Warner Bros. Pictures „Trăind printre demoni 2” are premiera în cinematografele din România pe 1 iulie 2016.

 

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 15 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 15 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-06-30 15:49:35 [date_updated] => 2016-06-30 15:49:35 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => traind-printre-demoni-2-isi-ingrozeste-fanii-din-1-iulie-la-cinema [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 509596 [media_type] => image [description] => [filename] => traind_printre_demoni___2_37018800.jpg [datedir] => 201606 [upload_date] => 2016-06-30 15:48:33 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_509596__509740.html ) ) ) ) 1

TOP STIRI CELE MAI...

www.auchan.ro

antena3.ro

comunicate de presa

Designed by PROGRAPHICS

Studiul de Audienta si Trafic Internet