Ei toţi, dar şi alţii, s-au aflat, la un moment dat, în situaţii limită, simţindu-se pe marginea prăpastiei ce desparte viaţa de moarte, dar au primit în acele momente un ajutor de o natură pe care oamenii de ştiinţă nu pot să o explice deocamdată.
Au supravieţuit cu ajutorul unor entităţi misterioase, al unor prezenţe stranii, inefabile, care i-au încurajat şi i-au călăuzit. În urma numeroaselor mărturii ale unor persoane care au trecut prin asemenea situaţii, psihologii au admis că există, în aceste experienţe, aspecte comune, asociate probabil cu modul de a funcţiona al minţii omeneşti. Au dat fenomenului un nume, „sindromul cel de-al treilea om”, şi acum caută explicaţii pentru aceste trăiri misterioase.
Experiența lui Ernest Shackleton
În 1916, în timpul unei Expediţiei Imperiale Trans-Antarctice, trei persoane, a căror corabie fusese prinsă de gheţuri, au mers prin regiuni muntoase şi gheţari, spre o mică bază a vânătorilor de balene, din Golful Stromness. Unul dintre oameni era Ernest Shackleton, unul dintre cei mai mari exploratori ai continentului sudic, din vremea numită Epoca Eroică a Explorării Antarctice. Mai târziu, acesta a scris:
„Ştiu că în timpul acelui lung şi epuizant marş de 36 de ore peste munţi fără nume şi peste gheţari, mi s-a părut adesea că nu eram trei, ci patru.
Originea denumirii fenomenului
Poetul T.S. Eliot, citind relatarea lui Shackleton despre misteriosul „al patrulea om”, a preluat ideea, trecând-o prin filtrul propriei imaginaţii şi recurgând la o licenţă poetică: într-unul dintre cele mai celebre poeme ale sale, The Waste Land, l-a transformat pe „cel de-al patrulea om” al lui Shackleton într-un „al treilea”:
„Cine-i cel de-al treilea ce merge alături de tine?
Când număr, văd că suntem doar tu şi cu mine,
Dar, când privesc înainte pe drumul cel alb,
Există mereu un altul ce merge alături de tine…”
De aici provine și numele actual al fenomenului: „sindromul celui de-al treilea om.” Ceea ce l-a făcut cunoscut este o carte apărută în 2009, scrisă de John Geiger şi intitulată:The Third Man Factor. Surviving the Impossible (Sindromul celui de-al treilea om. Supraviețuind imposibilului).
Acel "altcineva"
Există numeroase experienţe descrise oameni care, la un moment dat, s-au aflat în pericol şi au simţit că au fost ajutaţi de un enigmatic „altcineva”. Unii vorbesc de ajutor divin, de un înger păzitor, alţii de un spirit, de o prezenţă fantomatică, dar toţi au simţit, într-un fel sau altul, acest sprijin, căruia i-au datorat supravieţuirea.
„Al treilea om”, explică Geiger, este perceput ca o entitate nevăzută care intervine într-un moment critic, când oamenii sunt supuşi unui stres enorm sau se află într-o situaţie de viaţă şi de moarte, pentru a le oferi alinare sau ajutor.
Citește și: Papa Francisc, dispus să-i boteze pe extratereștri
Fenomen paranormal sau un proces mental explicabil pe baze ştiinţifice
Geiger a petrecut 5 ani discutând cu persoane care au avut asemenea trăiri, consideră că, evident, se pot da oricând explicaţii de ordin spiritual sau religios acestui fenomen. Însă, astfel de experienţe au avut şi oameni sceptici sau non-religioşi şi că ştiinţa ar putea avea şi ea lucruri foarte interesante de spus despre acest fenomen.
Ce spune știința
Una dintre ipoteze este "bicameralismul", o stare bicamerală a minții specifică oamenilor de acum câteva mii de ani. Una dintre "vocile" din minte dădea comenzi, iar cealaltă se supunea, fiind un fenomen similar cu schizofrenia din zilele noastre.
Alţi psihologi cred că, dimpotrivă, e vorba despre un efort mental de „a face” faţă, un mecanism adaptativ, sau de coping, după expresia în limba engleză care a început să fie utilizată şi de psihologii de la noi.
În psihologie, coping înseamnă depunerea unui efort conştient pentru rezolvarea problemelor personale şi interpersonale şi încercarea de a stăpâni, reduce ori tolera stresul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
