„Ziua Cucilor" din Brănești, carnaval al primăverii

Luni, 19 februarie, în Brănești, Ilfov, va avea loc manifestarea tradițională „Ziua Cucilor”, care ia forma unui carnaval, unic prin amploarea sa în regiunea Munteniei. 

La ediția din acest an, alături de localnici costumați în „Cuci” și „Cucoaice”, vor participa trupe mascate din Bulgaria, Italia (Sardinia), Maramureș și Vrancea, invitate în virtutea faptului că împărtășesc obiceiuri similare. Cucii vor manifesta în centrul comunei Brănești începând cu ora 12.00. Parada de măști se va desfășura începând cu orele 14.00, din direcția Liceului ”Traian Lalescu” către centrul comunei, respectiv Căminul Cultural.

 

Obiceiuri Cucilor, origini tracice

 

Obiceiul Cucilor are origini tracice, menținându-se răspândirea sa în Peninsula Balcanică, mai ales în Bulgaria. Cucii fac parte din rândul tradițiilor agro-pastorale ale înnoirii ciclice a timpului, iar prima consemnare a sărbătorii în regiunile istorice populate de români datează din secolul al XIII-lea. În  Brănești, Ziua Cucilor se serbează în prima zi a postului Paștelui ortodox. Cu o seară înainte se organizează Urălia, ritualul aprinderii focului în răscrucile comunei, care obișnuia să marcheze trecerea în Noul An.

Comunitatea din Brănești a reușit să mențină vie manifestarea Cucilor, în pofida faptului că de-a lungul timpului autoritățile comuniste au descurajat organizarea sa. Localnicii se pregătesc din timp pentru Ziua Cucilor, acordând o atenție deosebită confecționării măștilor care impresionează prim minuțiozitate. În prezent, autoritățile locale se implică în mod activ în sprijinirea obiceiului alături de Asociația Culturală Brănești.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel