Zeci de mii de persoane participă vineri la Parada Gay din Tel Aviv

Zeci de mii de persoane participă vineri la Parada Gay din Tel Aviv, cel mai mare eveniment de acest tip organizat în Orientul Apropiat în favoarea comunităţii LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, trans, queer), informează DPA şi AFP.

'Ne-am câştigat cu toţii dreptul de a ne face auzite vocile, de a veni aici şi de a spune că după drumul lung pe care l-am parcurs, există încă multe lucruri de făcut', a declarat primarul din Tel Aviv, Ron Huldai, în faţa zecilor de mii de participanţi, potrivit site-ului israelian de ştiri Ynet. 'Vă promit că nu vom renunţa şi că vom continua să luptăm până când va exista egalitate deplină în statul Israel', a adăugat el. Femei şi bărbaţi în ţinute colorate şi mai degrabă lejere au defilat vineri la o temperatură de 28 de grade Celsius pe şi în jurul unor care alegorice, străbătând bulevardele din Tel Aviv pe ritmuri dance şi ale unor piese care au participat la concursul Eurovision 2019, organizat în luna mai la Tel Aviv.

Parada Gay din Tel Aviv, realizată în prezenţa multor drapele în culorile curcubeului, simboluri ale comunităţii LGBT, se va încheia după apusul soarelui pe plaja din oraş, unde cântăreaţa Netta Barzilai, câştigătoarea concursului Eurovision 2018, urmează să susţină un concert. Actorul american Neil Patrick Harris, celebru pentru rolul interpretat în serialul de comedie 'How I Met Your Mother', deţine titlul de 'Ambasador al Paradei' ('Pride Ambassador') din acest an. Organizatorii se aşteaptă la un total de aproape 250.000 de participanţi, dintre care numeroşi turişti, veniţi special din străinătate pentru a asista la acest eveniment special, considerat un 'rendez-vous anual' al comunităţii gay, ce are loc într-un oraş văzut ca o oază rară de toleranţă în această regiune a lumii. Sute de poliţişti au fost prezenţi pe străzi vineri, pentru a asigura siguranţa participanţilor la eveniment.

Nu au fost raportate incidente. Israelul este recunoscut ca o ţară avansată în domeniul vizibilităţii şi egalităţii de drepturi pentru comunitatea LGBT, inclusiv în cadrul instituţiilor şi chiar al armatei. Căsătoriile gay, fără a fi declarate ilegale, nu sunt încă posibile, din cauza absenţei unei instituţii abilitate să le oficieze. Totuşi, căsătoriile gay sunt recunoscute în Israel dacă au fost oficiate în străinătate. Autorităţile israeliene se folosesc intenţionat de evenimente precum Gay Pride Tel Aviv pentru a promova imaginea unei ţări care respectă diferenţele dintre oameni şi favorizează turismul. Prima Paradă Gay din Tel Aviv a fost organizată în 1998. Totuşi, în 2015, Gay Pride din Ierusalim a fost îndoliată de moartea unei adolescente de 16 ani, înjunghiată mortal de un evreu ultra-ortodox, care a fost apoi condamnat la închisoare pe viaţă.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a numit pe 5 iunie primul ministru homosexual declarat din istoria ţării, Amir Ohana, care a preluat conducerea Ministerului de Justiţie. Amir Ohana a fost însă huiduit în timpul apariţiei sale la Parada Gay de la Ierusalim, săptămâna trecută, potrivit unor înregistrări video publicate pe internet. Numirea sa în această funcţie pare să fi fost motivată în principal de fidelitatea sa politică faţă de Benjamin Netanyahu şi de angajamentul lui în favoarea unui text de lege care l-ar exonera de cercetări penale pe prim-ministrul israelian, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru corupţie, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel