Zeci de lideri religioşi îi cer lui Mark Zuckerberg să renunţe definitiv la Instagram Kids

Facebook - Mark Zuckerberg
Facebook - Mark Zuckerberg

Peste 70 de lideri religioşi i-au cerut CEO-ului Meta, Mark Zuckerberg, să renunţe la lansarea unei versiuni pentru copii a reţelei de socializare Instagram.

În septembrie 2021, Instagram şi-a suspendat planurile ce vizau lansarea unei versiuni pentru copii a acestei reţele de socializare specializată în partajarea de fotografii, pe măsură ce opoziţia faţă de acest proiect a devenit tot mai intensă, informează Agerpres.

'După multă meditaţie şi multe rugăciuni, am ajuns la concluzia că platformele social media care se adresează creierelor imature, practică o extragere lipsită de etică a datelor personale şi sunt inspirate de motive financiare nu reprezintă un instrument util pentru bunăstarea copiilor', se afirmă într-o scrisoare, ce a fost semnată de peste 70 de lideri religioşi.

Instagram şi  Facebook -  criticate din cauza impactului pe care serviciile lor online îl au asupra sănătăţii mintale

Instagram şi compania sa mamă, Meta Platforms, cunoscută în trecut sub numele de Facebook, au devenit tot mai criticate în ultima perioadă din cauza impactului pe care serviciile lor online îl au asupra sănătăţii mintale, respectului faţă de propriul corp şi siguranţei utilizatorilor tineri, mai ales după ce avertizorul de integritate Frances Haugen a distribuit pe internet documente interne despre abordările practicate de această companie în rândul tinerilor utilizatori.

În decembrie 2021, directorul Instagram, Adam Mosseri, a fost chestionat de un comitet din Senatul american în legătură cu siguranţa copiilor în spaţiul online.

O coaliţie de procurori federali americani a deschis şi o anchetă împotriva companiei Meta, acuzată că promovează reţeaua Instagram în rândul tinerilor, în pofida caracterului său potenţial dăunător.

Reprezentanţii companiei Meta au afirmat că publicarea acelor documente interne pe internet a fost utilizată pentru a descrie în mod fals practicile de muncă ale companiei.

Ideea aflată în spatele platformei Instagram Kids:  un spaţiu sigur şi special construit, în care tinerii utilizatori pot utiliza acest serviciu online

Ei au mai spus că ideea aflată în spatele platformei Instagram Kids este aceea de a oferi un spaţiu sigur şi special construit, în care tinerii utilizatori pot utiliza acest serviciu online. Instagram, la fel ca alte reţele de socializare, a implementat un regulament ce interzice copiilor sub 13 ani să se înscrie pe această platformă, însă a recunoscut că este la curent cu faptul că printre utilizatorii reţelei se află şi tineri sub acest prag de vârstă.

Semnatarii scrisorii, care au citat din Biblie şi din Coran, precum şi fragmente din discursuri rostite de papa Francisc şi de călugărul budist Thich Nhat Hanh, l-au îndemnat pe Mark Zuckerberg, considerat o persoană care a spus în trecut că religia este 'foarte importantă', să recunoască îngrijorările de natură spirituală şi seculară legate de proiectul Instagram Kids.

Reprezentanţii platformei Instagram au refuzat să facă declaraţii pe această temă. Agenţia de presă Reuters a publicat anul trecut un articol despre eforturile concertate depuse de compania Meta pentru a ajunge la comunităţile religioase cu scopul de a stimula prezenţa acestora pe platformele sale online.

Meta a lansat o nouă funcţie ce permite solicitarea şi expedierea de rugăciuni pe Facebook

Meta, care deţine în structurile sale o divizie dedicată parteneriatelor cu grupurile religioase, a lansat o nouă funcţie ce permite solicitarea şi expedierea de rugăciuni pe Facebook, a trimis mini-kituri care au difuzat în streaming slujbe religioase oficiate în timpul pandemiei de COVID-19 şi a organizat anul trecut primul său summit virtual dedicat credinţei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel