„Alea Iacta Est” sau ”Zarurile au fost aruncate” este una dintre cele mai celebre expresii din istoria omenirii şi semnifică faptul că o hotărâre decisivă a fost luată. De altfel, hotărârea care a dus la această expresie a schimbat într-adevăr istoria Europei. Puţine expresii sunt mai celebre decât aceste cuvinte rostite, spun autorii antici, de unul dintre cei mai mari generali şi oameni politici ai Antichităţii, Iulius Caesar.
Această expresie a dăinuit de-a lungul mileniilor şi astăzi se referă la o hotărâre decisivă, fără drum de întoarcere. Şi într-adevăr, aşa cum arată unii specialişti, faptele din spatele acestor vorbe au schimbat într-adevăr istoria Europei.
Jocuri politice, război, faimă şi geneza unei expresii celebre
Expresia ”alea iacta est” s-a născut într-un context mai larg. Povestea începe de fapt cu ascensiunea lui Iulius Caesar. Celebrul general a devenit un pion esenţial în politica Republicii Romane Târzii odată cu Primul Triumvirat. Triumviratul era de fapt o alianţă neoficială între cei mai puternici bărbaţi ai Romei din secolul I îHR.
Iniţial, după dictatura lui Sulla, puterea a fost împărţită între Crassus, un bogat om de afaceri roman, şi Pompei un general faimos. Aceştia au împărţit consulatul încă din anul 70 îhr, dar echilibrul era fragil fiindcă cei doi oameni politici romani se antipatizau reciproc. Atunci a intrat pe scenă Caesar, membru al unei proeminente familii de patricieni.
Era bun prieten cu Crassus şi pentru a detensiona relaţiile cu Pompei i-a dat-o acestuia ca nevastă pe propria fiică, pe Iulia. Eforturile lui Caesar nu era însă de dragul păcii şi al armoniei, ci doar din dorinţa de a accede. De altfel strădaniile s-au concretizat în obţinerea consulatului în anul 59 îHr. Caesar intrase în triunghiul puterii. Alături de Crassus şi Pompei a format celebrul triumvirat prin care au controlat Roma. Cei trei bărbaţi deţineau, neoficial, puterea supremă şi făceau absolut toate jocurile politice, oferindu-şi privilegii, funcţii şi onoruri. Ba chiar şi-au împărţit şi funcţii de guvernatori în cele mai bogate provincii, precum Hispania sau Siria.
Perioada de glorie a Primului Triumvirat s-a prăbuşit odată cu moartea lui Crassus în 53 îhr. Bogatul triumvir a fost ucis de regele parţilor, după ce a fost trădat. În joc mai rămâneau doar Caesar şi Pompei. Era clar că Republica Romană se îndrepta către un război civil şi că toată chestiunea puterii avea să fie tranşată între cei doi ambiţioşi oameni politici romani.
Pompei controla Hispania, în timp ce Caesar a atins culmile succesului reuşind să cucerească Galia. De altfel, după moartea lui Crassus, Caesar se aştepta la o înfruntare cu Pompei, mai ales că invidia acestuia din urmă pe succesul lui Caesar creştea constant.
Zarurile au fost aruncate la Rubicon
Caesar a avut grijă să atragă de partea sa toate legiunile din subordine. Veteranii din Galia erau trup şi suflet alături de generalul lor. Pe deasupra, cu bogăţiile din Galia, Caesar a plătit agenţi politici la Roma pentru a afla tot ceea ce face Pompei şi rivalii săi politici. Moartea Iuliei, fiica lui Caesar şi soţia lui Pompei a complicat şi mai mult situaţia dintre cei doi.
Mai mult decât atât, Pompei s-a căsătorit cu fiica unui rival al lui Caesar. Lucrurile erau destul de clare pentru generalul roman. Ameninţarea s-a concretizat în momentul în care, în anul 50 îHr, Senatul roman a cerut lui Caesar să renunţe la comanda legiunilor din Galia şi să se întoarcă la Roma. Şi asta după ce au apărut zvonuri că generalul roman vrea să pună mâna, cu ajutorul armatei, pe puterea supremă în Roma.
Evident, zvonurile au fost alimentate de Pompei. Drept răspuns, Caesar a cerut Senatului ca şi Pompei să renunţe la comanda asupra trupelor din Hispania şi să renunţe la aceea provincie în acelaşi timp. În acelaşi timp, Marcellus, unul dintre consuli şi omul lui Pompei, i-a oferit acestuia din urmă comanda tuturor trupelor din Italia, cu posibilitatea de noi recrutări. Ba mai mult, Senatul a precizat că dacă Caesar nu se conforma şi renunţa la comanda trupelor din Galia, urma să fie declarat inamic public.
Caesar a trecut Rubiconul
Pe Caesar îl aştepta o decizie grea. S-a îndreptat cu legiunile din Galia către râul Rubicon, graniţa dintre Italia şi Galia Cisalpină. Rubiconul era şi o graniţă simbolică. Doar până acolo aveau dreptul, generalii romani, să-şi comande trupele.
Să intri în fruntea trupelor în Italia era un act de trădare, pedepsit cu moartea. Chiar şi legionarii pe care-i comanda deveneau trădători dacă-l urmau pe Caesar dincolo de Rubicon. Autorii antici, spun că Caesar nu a stat prea mult pe gânduri şi a rostit celebra expresie ”Alea Iacta Est” adică „Zarurile au fost aruncate“.
Cu înţelesul că a luat o decizie, asupra căreia nu se mai putea răzgândi. Şi a trecut Rubiconul cu armata după el. „Cum stătea la îndoială, el văzu un semn. Dintr-odată i-a apărut o figură de statură foarte mare şi puternică stând aşezată şi jucându-se pe o trestie; şi după ce se apropiaseră de el nu numai ciobanii ci şi mulţi dintre soldaţi, care îşi abandonaseră posturile, printre ei erau fiind şi trâmbiţaşi, apariţia îi smulse unuia dintre ei trâmbiţa, se repezi în râu şi cântând o melodie războinică se îndreptă spre malul opus.
Atunci Cezar exclamă: „Să urmăm calea pe care ne-o arată zeii şi spre care ne împing acţiunile nedrepte ale duşmanilor noştri. Zarul este aruncat”, scria Suetonius în ”Vieţile celor 12 împăraţi”. A trecut Rubiconul, a intrat în Roma, s-a războit mai apoi cu Pompei şi a câştigat puterea supremă în Roma. A pierdut-o în mod violent.
Caesar l-a promovat însă pe Octavian, nepotul său, cel care va transforma Roma într-un imperiu şi într-o super putere mondială, civilizatoare şi totodată cea care a lăsat o moştenire Europa de astăzi.
A pomenit Caesar ceva de zaruri?
Este fără îndoială faptul că trădarea lui Caesar a schimbat istoria Romei şi a Europei. Nu ştim însă sigur dacă Caesar a spus ”alea iacta est” sau dacă măcar a trecut peste Rubicon şi nu a venit prin altă parte în Italia.
Nici măcar Caesar în Bellum Civile, nu menţionează acest episod. Menţionează doar şederea la Ravenna şi deplasarea cu trupele către Ariminium. Nici Cicero, contemporanul lui Caesar, nu menţionează vreo expresie memorabilă a generalului în timpul invaziei asupra Italiei. Istoricul roman Marcus Paterculus în schimb pomeneşte de trecerea Rubiconului, dar fără zaruri.
În schimb, Suetonius este cel care lasă posterităţii această poveste. La rândul său Ammianus Marcellinus, la 300 de ani după Caesar, pomeneşte la rândul său despre ”alea iacta est”. Alţi specialişti spun că de fapt expresia ar fi fost rostită în greacă veche, ştiindu-se că era un fan al lui lui Menandru. Varianta este puţin acceptată având în vedere că Caesar s-a adresat cu această expresie soldaţilor, de altfel mari amatori de zaruri, precizează Adevărul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
