Voucherele de vacanță în 2023 vor fi de 1.450 de lei brut, ca şi anul trecut

Foto: Freepik
Foto: Freepik

În anul 2023, voucherele de vacanță acordate angajaților din instituțiile de stat vor fi de 1.450 de lei brut. 

Anul trecut, profesorii și angajații din învățământul de stat au primit vouchere de vacanță de 1.450 de lei și impozitarea cu 145 de lei s-a făcut în luna acordării. „Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a transmis Ministerul Finanțelor, ca răspuns la solicitarea Edupedu.

Ce trebuie să ştie angajatorii

În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte, când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz.

Voucherul de vacanță are perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportul electronic. Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului, prevede ordinul. Asta înseamnă că cei 10% impozit, adică 145 de lei, vor fi reținuți de angajator în luna în care aceste vouchere vor fi date.

Art. 2 alin. (1) stabillește că „în cazul încadrării în sistem de cumul/plata cu ora, voucherele de vacanță sunt acordate de către angajatorii unde beneficiarii în cauză își au funcția de bază, potrivit legii. Beneficiarii au obligația de a depune la unitate/instituție o declarație, în scris, în care să precizeze angajatorul unde au funcția de bază”.

Amintim că aceste vouchere de vacanță au fost tăiate de către Guvern în februarie 2021. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel