Vouchere de vacanţă 2023. Ministrul Turismului: Cea mai bună decizie! Românii să își redescopere țara

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a anunţat că anul 2022 a confirmat că România este ”o destinaţie turistică rezilientă”.

Vouchere de vacanţă 2023. România a rămas, şi în 2022, o destinaţie turistică atractivă atât pentru conaţionali, cât şi pentru străini. Peste 11.000.000 de turişti au fost înregistraţi, în anul precedent, în unităţile de cazare din România. În lumina acestei constatări, autorităţile au decis reintroducerea voucherelor de vacanţă.

Unităţile de cazare din România au înregistrat, în 2022, 11.299.100 sosiri, în creştere cu 21,8% faţă de anul 2021. De asemenea, la punctele de trecere a frontierei au fost înregistrate 17.265.300 de plecări ale românilor peste graniţă, şi acestea cu 48,3% mai multe faţă de anul 2021. Doar în decembrie 2022, la frontieră au fost înregistrate 1.036.900 de sosiri în România, în creştere cu 89,6% faţă de luna decembrie 2021. 1.205.400 de români au plecat în străinătate în decembrie 2022, în creştere cu 46,5% faţă de luna decembrie 2021, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

”Cred cu tărie că fiecare român poate fi ambasadorul ţării noastre şi fiecare dintre noi îşi poate convinge confraţii că avem cu ce ne mândri. Cel mai bine se vede creșterea în segmentul turiştilor străini, unde, deşi s-a depăşit pragul de 1,5 milioane, prag stabilit la început de an, mai e de recuperat un decalaj de 40% faţă de 2019. Schema lansată de la 1 ianuarie este disponibilă tot anul, timp de 5 ani și sunt speranțe să rezolve parţial această necesitate.

Anul 2022 confirmă că România este o destinaţie turistică rezilientă şi că reintroducerea voucherelor de vacanţă pentru cei din sectorul bugetar a fost cea mai bună decizie. Obiectivul a fost încurajarea românilor să îşi (re)descopere ţara. Cifra cea mai bună este cea care arată că fluxul turiştilor români din unităţile de cazare din decembrie 2022 a fost aproape la acelaşi nivel cu cea din decembrie 2019, chiar dacă nu a fost zăpadă, diferenţa fiind de mai puţin de 1%”, a spus ministrul Turismului, Daniel Cadariu, potrivit Ministerul Economiei.

Valoarea totală a tichetelor de vacanţă este de 1.450 de lei. Filele au valori de 50 sau de 100 de lei. Angajatorii care oferă vouchere de vacanţă salariaţilor au o serie de beneficii, printre care deductibilitate fiscală în procent de 100%, în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal şi scutirea de contribuţia asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel