Victor Negrescu a fost ales vicepreşedinte al socialiștilor europeni

Victor Negrescu
Victor Negrescu

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni la Congresul desfăşurat la Berlin la finalul acestei săptămâni, a informat, duminică, PSD, într-un comunicat transmis AGERPRES.

 

"Am avut onoarea să fiu ales, în cadrul Congresului Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Berlin, în funcţia de vicepreşedinte la nivel european al PES, în perspectiva alegerilor europene din anul 2024. Este o reuşită ca un reprezentant al Partidului Social Democrat să ajungă să ocupe o responsabilitate atât de importantă la nivelul familiei social-democrate europene. Doresc să-i mulţumesc pentru sprijin şi încredere preşedintelui Marcel Ciolacu. PSD a revenit în familia social-democrată europeană şi contează astăzi, cu adevărat, în plan european. Sunt mândru să mă alătur unei echipe puternice, conduse de noul nostru lider, fostul premier suedez Stefan Lofven, de prim-vicepreşedintele Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D din Parlamentul European, şi de secretarul general, deputatul german Achim Post, cărora le mulţumesc pentru susţinere şi împreună cu care ne propunem câştigarea alegerilor europene din 2024", a afirmat Negrescu, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, sprijinul pentru România este dovedit şi prin includerea, în rezoluţia aprobată în cadrul Congresului PES, a solicitării ca România să fie primită în spaţiul Schengen.

"Împreună cu mii de militanţi din Partidul Social Democrat şi cu colegii mei din PES activists România, cărora le mulţumesc pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului, contribuim de aproape 16 ani la construcţia unei voci puternice a social-democraţiei româneşti în plan european, milităm pentru o participare mai activă la dezbaterile internaţionale şi doctrinare şi la popularizarea activităţii Partidului Socialiştilor Europeni şi a familiei noastre politice în România. Reuşita noastră se datorează tuturor celor care au crezut, în cele mai dificile momente, că nu trebuie să abandonăm valorile social-democrate europene, ci să luptăm pentru mai multă influenţă a României în plan european", a spus vicepreşedintele socialiştilor europeni Victor Negrescu.

În marja Congresului PES, delegaţia PSD, condusă de preşedintele Marcel Ciolacu, a avut o serie de întâlniri pentru a discuta despre aderarea României la spaţiul Schengen şi cooperarea bilaterală şi politică cu mai mulţi lideri europeni printre care cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Spaniei, Pedro Sanchez, premierul Finlandei, Sanna Marin, premierul Portugaliei, Antonio Costa, comisarii Ylva Johansson şi Frans Timmermans şi noul preşedinte al PES, Stefan Lofven.

În cadrul reuniunii de la Berlin, partidele social-democrate europene au aprobat şi o rezoluţie pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen, în cel mai scurt timp, care a fost prezentată în plenul Congresului de eurodeputatul Victor Negrescu, potrivit Agerpres.

Ciolacu, întâlnire cu Olaf Scholz: Am prezentat dorința PSD de a consolida prezența investitorilor germani pe piețele românești

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, s-a întâlnit cu Olaf Scholz.

„I-am mulțumit cancelarului Germaniei, domnul Olaf Scholz, pentru întregul sprijin acordat în accederea României la spațiul Schengen, mesajul recent de sprijin, transmis de la Praga, fiind practic o încununare a celor 30 de ani de cooperare și parteneriat în Europa cu Germania.Totodată, am prezentat dorința PSD de a consolida prezența investitorilor germani pe piețele românești, mai ales în sectoare strategice, inclusiv prin relocarea în România a activităților companiilor germane care planifică să își reevalueze activitățile de producție din Rusia și Belarus, manifestându-ne în același timp dorința de a contribui la dezvoltarea proiectului privind reconstrucția regiunii”, a scris, sâmbătă, Marcel Ciolacu, președintele PSD, pe contul de Facebook.

„Nu în ultimul rând, am salutat agenda socială ambițioasă a SPD, un model pentru PSD, și am susținut necesitatea intensificării colaborării cu Germania pentru a face față crizelor actuale, inclusiv pe zona de energie”, a conchis Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel