Valuri de turiști ruși în Bulgaria: "Nu este un număr mic de oameni"

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Denitsa Kireva)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Denitsa Kireva)

Bulgaria devine una dintre destinațiile vizate de turiștii ruși.

La sfârşitul lunii iunie, peste 50.000 de ruşi au vizitat Bulgaria. ”Aceştia sunt în principal proprietari de clădiri şi apartamente", a declarat ministrul interimar al turismului, Ilin Dimitrov, la postul public de televiziune de la Sofia.

"Uneori oamenii cu proprietăţi aici îşi aduc şi prietenii. 50.000 de oameni nu este un număr mic, faţă de 10.000 anul trecut şi cred că această piaţă nu este pierdută", a adăugat Dimitrov, scrie Rador.

El a anunţat că faţă de anul trecut, în 2022 sunt mai mulţi turişti din România, Marea Britanie, Israel, Polonia, Cehia şi Germania. "Ne aşteptăm la venituri mai mari cu 70% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021", a adăugat el.

Ministerul Turismului va demara o altă campanie de publicitate pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, în pieţele din apropiere, precum şi pe piaţa bulgară.

Zborurile directe au fost suspendate. Pe unde vin turiştii ruşi

Creşterea numărului de turişti ruşi are loc în ciuda suspendării tuturor campaniilor publicitare ale Bulgariei în Rusia.

"În ciuda absenţei zborurilor directe între Rusia şi Bulgaria, cetăţenii ruşi, inclusiv turiştii, călătoresc în staţiunile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre cu transferuri, în principal prin Istanbul şi Erevan. Niciunul dintre turoperatorii ruşi nu şi-a declarat intenţia de a închide Bulgaria ca destinaţie turistică, toţi sunt pregătiţi să-şi continue munca şi să se adapteze la noile condiţii", a mai spus Prodanov.

În noile condiţii, se fac încercări pentru o prezenţă cât mai activă a Bulgariei pe pieţele turistice din unele ţări din Europa de Est şi Asia Centrală, printre care Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Moldova şi Belarus, a precizat Ministerul Turismului de la Sofia, scrie Rador. 

Citește și:

Kremlinul, prima reacție privind interzicerea turiștilor ruși în Europa

Kremlinul a reacționat în legătură cu apelul lui Volodimir Zelenski privind interzicerea turiștilor ruși în Europa.

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a reacționat în legătură cu apelurile făcute în Occident de a restricționa intrarea cetățenilor ruși în Europa.

"De regulă, astfel de declarații vin din acele țări pe care le-am recunoscut deja ca țări neprietenoase – acesta este primul lucru.", a spus Peskov reporterilor marți. "În neprietenia lor, multe dintre aceste țări intră în inconștiență și ajung, din nou, la astfel de declarații pe care literalmente acum 80 de ani le-am auzit din centrul Europei, din unele țări europene.", a mai spus Peskov, scrie Interfax.

"Cred că în timp, bunul simț se va manifesta cumva, iar cei care au făcut astfel de declarații își vor veni în fire", a mai spus secretarul de presă al lui Vladimir Putin.

Estonia și Finlanda au cerut interzicerea turiștilor ruși în Europa

Peskov a mai spus că Moscova nu vede încă o schimbare a atitudinii față de Federația Rusă din partea autorităților germane și austriece, dar speră că "alegătorii acestor țări vor adăuga înțelepciune politică la conducere". Reacția lui Peskov vine după ce prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas și cel al Finlandei, Sanna Marin, s-au exprimat în favoarea instituirii unei interdicții pentru ruși de a vizita țările europene.

"Nu mai eliberați vize de turiști rușilor. Vizitarea Europei este un privilegiu, nu un drept al omului. Comunicarea aeriană cu Rusia este închisă. Aceasta înseamnă că, în timp ce țările Schengen eliberează vize, vecinii Rusiei sunt cei care suportă greul (Finlanda, Estonia, Letonia sunt singurele punctul de intrare.) Este timpul să punem capăt turismului din Rusia chiar acum.", a scris Kallas pe Twitter, marți.

Cu o zi mai devreme, Sanna Marin a făcut o declarație similară. "Este clar că rușii folosesc Finlanda ca punct de tranzit, prin noi pleacă în alte țări în vacanță. Discutăm această problemă în guvern, iar discuția va continua", a spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel