Urme de dinozaur şi rămăşiţe ale unor păduri, descoperite în Antarctica

Cercetătorii au confirmat descoperirea unei urme fosilizate de dinozaur cu o vechime de circa 200 de milioane de ani în timpul unei expediţii în Antarctica.

Descoperirea constă într-o amprentă de dimensiunea unei mâini lăsată în urmă de un animal din grupul Archosaur, a anunţat miercuri Institutul Federal pentru Geoştiinţe şi Resurse Naturale din Hanovra, relatează miercuri DPA. Nu este deocamdată clar cărui tip de dinozaur îi aparţine urma fosilizată. Oamenii de ştiinţă au descoperit amprenta în luna ianuarie 2016, în Helliwell Hills din nordul regiunii antarctice Victoria Land, însă concluziile lor au fost publicate abia recent, în jurnalul Polar Research. 

În sudul Victoria Land au fost descoperite anterior mai multe oase de dinozaur, însă în nordul regiunii nu a fost găsit până în prezent nici măcar un dinte, după cum a menţionat conducătorul expediţiei, Andreas Laeufer din cadrul institutului german. Este ceva la care nu ne-am aşteptat, a declarat el referindu-se la această descoperire. În plus, cercetătorii au identificat rămăşiţe fosilizate ale unor păduri în arealul de 1.700 de kilometri de la Polul Sud. Acest lucru indică faptul că, acum circa 200 de milioane de ani, Antarctica nu era continentul îngheţat de astăzi, a precizat Laeufer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel