Urmașa sultanei Hurrem, care trăiește în Istanbul, trebuia să joace rolul adevăratei Roxelana

Roxanne, prezentatoare de ştiri sportive la un post de televiziune din Turcia, a declarat pentru jurnaliştii ucraineni că nu obişnuieşte să vorbească despre rădăcinile sale celebre.

"În familia mea, nu era acceptat să se vorbească despre acest subiect. Uneori, mi se spunea că familia noastră a trebuit să plece din cauza persecuţiilor. Mai ştiu că, după revoluţia din Turcia, străbunicul meu şi familia sa au trăit la Paris, iar bunica mea s-a născut în Elveţia. După ce s-au întors aici, au început o viaţă nouă, iar tânăra generaţie nu dorea să vorbească despre perioada petrecută în exil, pentru ca acest subiect să nu afecteze relaţia noastră cu oamenii de aici", a explicat Roxanne, care a fost numită astfel în onoarea legendarei sale înaintaşe, potrivit www.tsn.ua, citat de Rador. 

"Tatăl meu mi-a dat numele, nu mama, care este un descendent direct al strămoşilor otomani. Mi-a spus că m-a numit aşa pentru a păstra o parte din numele «Roxelana». Cu toate acestea, bunicul meu, când a aflat ce nume a primit nepoata lui, nu a fost foarte mulţumit", a declarat tânăra. 

Citește și: Suleyman Magnificul: Prințul Mustafa decide soarta Sultanului

Aceasta a povestit că duce o viaţă obişnuită, nu se simte ca o prinţesă şi nu se laudă că este un descendent al dinastiei otomane.

"Astăzi, acest lucru nu-mi oferă niciun avantaj", a subliniat Roxanne. 

Tânăra susţine că i s-a propus să joace rolul principal în serialul turcesc "Suleyman Magnificul", care prezintă povestea străbunicilor săi, însă, din cauza rudelor sale, care au venit cu o serie de condiţii, producătorii filmului au renunţat la propunere. Roxelana, născută în 1500, a fost fiica unui preot ortodox ucrainean din Galiţia ruteană, aflată atunci în cadrul Poloniei. Tradiţia ucraineană îi atribuie numele de Anastasia Lisowska şi localitatea de naştere Rohatyn, iar, potrivit unei legende, tânăra Anastasia ar fi fost capturată chiar în ziua nunţii sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel