Un sinod reunit la Roma a cerut Papei o numire, în mod excepţional

Episcopii din regiunea amazoniană au cerut sâmbătă Papei Francisc să aprobe acordarea preoţiei bărbaţilor căsătoriţi şi să ia în considerare posibilitatea ca femeile să fie numite diaconese, două subiecte tabu pentru catolicii conservatori, denunţând totodată "păcatul ecologic" reprezentat de exploatarea nesăbuită a pădurii amazoniene, informează AFP, anunță Agerpres. 

Organizat în perioada 6-27 octombrie şi dedicat problemelor de mediu, sociale şi pastorale ale statelor străbătute de Amazon, sinodul a reunit la Vatican cardinali şi peste 184 de episcopi, dintre care peste 60% provin din cele nouă ţări amazoniene ale Americii Latine.

Papa Francisc a promis să se pronunţe "înainte de sfârşitul anului" asupra acestor subiecte.

Sinodul a preconizat "definirea păcatului ecologic împotriva lui Dumnezeu, a aproapelui, a comunităţii şi a mediului". "Este un păcat împotriva generaţiilor viitoare" care se manifestă "prin acţiuni şi obiceiuri ce poluează şi distrug armonia mediului", se arată într-un document oficial al reuniunii.

Participanţii au solicitat să se dea dovadă de mai multă "creativitate" în vederea consolidării prezenţei catolice în regiunea amazoniană. Părinţii au cerut să fie studiată posibilitatea hirotonisirii bărbaţilor cu o viaţă maritală stabilă (aşa numiţii 'viri probati' - bărbaţi a căror virtute este dovedită), care se bucură de recunoaşterea comunităţii şi care vor trebui să fie mai întâi diaconi, urmând să primească ulterior o educaţie adecvată.

În acest scop nu ar fi necesară modificarea prevederilor dreptului canonic, ci adresarea unei solicitări Papei pentru ca acesta să acorde o dispensă, similară celor acordate pastorilor anglicani căsătoriţi, care s-au convertit la catolicism.

În America Latină, Biserica Catolică se confrunta cu o lipsa de preoţi itineranţi care să poată săvârşi liturghia şi să acorde comuniunea (sacrament esenţial al doctrinei creştine) în locurile greu accesibile ale junglei amazoniene.

Nu este avută în vedere revoluţionarea preceptelor catolice, documentul amintind că celibatul preoţilor reprezintă "un dar al lui Dumnezeu".

Sinodul solicită, de asemenea, recunoaşterea oficială de către Biserică a rolului jucat de femei în asigurarea credinţei în Amazon: "Este urgent ca Biserica să promoveze şi să confere slujbe în mod echitabil bărbaţilor şi femeilor".

Pe lângă funcţiile specifice femeilor, episcopii au cerut Papei să relanseze procesul de reflecţie asupra "diaconatului permanent" al femeilor, rezervat în prezent doar bărbaţilor.

Două treimi din comunităţile indigene unde nu există preoţi sunt conduse de femei, au subliniat mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii Catolice din regiunea amazoniană.

Diaconii sunt rânduiţi să rostească predica în timpul liturghie, să celebreze botezuri, nunţi şi înmormântări.

În luna mai, Suveranul Pontif a informat că membrii unei comisii de studiu, creată în august 2016 pentru a examina rolul diaconeselor în perioada creştinismul timpuriu, au avut opinii prea divergente pentru a decide. Sâmbătă, Papa Francisc s-a declarat deschis reluării activităţii acestei comisii.

În pofida importanţei rolului femeilor evidenţiat de participanţii la acest sinod, cele câteva surori prezente la dezbateri în calitate de auditoriu sau de experţi nu au putut participa la votul final, deşi au adresat vineri Papei o solicitare în acest sens.

Aceste propuneri reprezintă un casus belli pentru episcopii catolici conservatori, dar Papa le-a cerut sâmbătă episcopilor să nu devină "prizonierii" unor grupuri creştine care se cred "o elită".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel