Un român aflat în Niger, repatriat după o colaborare între România și Spania

Un compatriot aflat în Niger a ajuns pe data de 4 august 2023, în siguranță, pe teritoriul Spaniei.

Un compatriot aflat în Niger (unde recent a avut loc o lovitură de stat și au loc perturbări ale ordinii publice), departe de casă și într-o situație dificilă, a ajuns pe data de 4 august 2023, în siguranță, pe teritoriul Spaniei.

„Această repatriere reușită este rezultatul eforturilor diplomatice susținute între România și Spania, demonstrând angajamentul nostru comun de a proteja și sprijini cetățenii europeni din întreaga lume.

Ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan, însoțit de consulul Răzvan Anicăi l-au întâmpinat pe aeroportul militar din Madrid, oferindu-i sprijinul uman, consular și logistic de care avea nevoie.

Șeful misiunii diplomatice a declarat că într-un moment în care solidaritatea și unitatea europeană sunt mai importante ca niciodată, această reușită remarcabilă a repatrierii demonstrează încă o dată puterea colaborării dintre România și Spania. „Suntem profund recunoscători autorităților spaniole pentru sprijinul necondiționat și pentru exemplul lor inspirațional de solidaritate și angajament în cadrul Uniunii Europene”.

În astfel de situații, este important să ne amintim că suntem parte a unei comunități mai mari și că putem conta unii pe ceilalți, într-un exemplu clar al valorilor europene.” anunță Ambasada României la Madrid într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel