Elefant dintr-o specie ameninţată cu dispariţia, împuşcat din răzbunare

Un elefant pigmeu de Borneo, specie ameninţată cu dispariţia, a fost ucis prin împuşcare.

Elefantul a fost împușcat pentru că ar fi distrus culturile sătenilor, a anunţat joi un responsabil din regiunea unde în ultimele luni au fost omorâte mai multe pachiderme. Elefantul de sex masculin, cu vârsta estimată la aproximativ patru ani, a fost descoperit luni pe o un drum din statul regional Sabah (centru), situat în regiunea malaeziană a insulei Borneo, a explicat pentru AFP directorul serviciilor responsabile pentru protecţia faunei şi florei, Augustine Tuuga.

Tuuga a declarat că acesta a fost un act 'nemilos' comis de sătenii dintr-o zonă izolată. Animalul a fost ucis în semn de răzbunare pentru că le-a distrus culturile, a spus el. Colţii elefantului au rămas neatinşi, a observat Tuuga, ceea ce ar sugera că pachidermul nu a fost ucis pentru fildeşul care se vinde scump pe piaţa neagră.

Elefantul pigmeu, specie amenințată cu dispariția

Începând din luna aprilie, cel puţin optspreceze exemplare de elefant pigmeu de Borneo au fost ucise, potrivit cotidianului malaezian The Star. Cele mai multe dintre acestea au fost omorâte de braconieri aflaţi în căutarea unor părţi ale corpului elefanţilor utilizate în medicina tradiţională din China pentru pretinsele lor beneficii. Populaţia din sălbăticie a elefanţilor de Borneo ar număra în jur de 1.200 de exemplare, potrivit specialiştilor.

Această specie este ameninţată de reducerea habitatului natural ca urmare a defrişărilor şi a braconajului pentru fildeş. Elefanţii de Borneo trăiesc în principal în regiunea Sabah şi ating o talie maximă de 2,5 metri, cu câteva zeci de centimetri mai puţin în comparaţie cu elefantul asiatic. Cu chipul juvenil, urechile mari şi coada lungă, aceşti elefanţi au fost recunoscuţi drept specie distinctă în 2003, în urma rezultatelor testelor ADN, notează AFP.

Vezi și: China. Au descoperit cea mai mare captură de colți de mamut


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel