Tudorel Toader, la reuniunea Consiliului JAI de la Luxemburg

Tudorel Toader, la reuniunea Consiliului JAI de la Luxemburg
Tudorel Toader, la reuniunea Consiliului JAI de la Luxemburg

O delegaţie condusă de ministrul Tudorel Toader a participat la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), organizată la Luxemburg, a anunţat, marţi, Ministerul Justiţiei (MJ).

Acesta a fost ultimul Consiliu JAI organizat de Preşedinţia bulgară a Consiliului UE, următoarea reuniune ministerială informală urmând să fie organizată de Preşedinţia austriacă la Innsbruck, în zilele de 12 şi 13 iulie, se anunţă într-un comunicat de presă al MJ.

"În cadrul unei sesiuni comune, miniştrii Justiţiei şi Afacerilor Interne au avut o dezbatere de orientare referitoare la obţinerea probelor electronice pe baza celor două propuneri legislative formulate recent de Comisia Europeană. O primă concluzie a dezbaterii a fost continuarea negocierilor asupra propunerii de regulament privind ordinele de furnizare şi conservare în forma propusă de Comisie în ceea ce priveşte întinderea domeniului de aplicare, urmând ca, în paralel, Comisia să continue analiza la nivel de experţi cu privire la oportunitatea extinderii domeniului de aplicare. (...) O a doua concluzie a fost susţinerea unei abordări comune a UE în relaţia cu SUA în materia obţinerii probelor electronice", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, miniştrii participanţi au avut o dezbatere cu privire drepturile victimelor terorismului, care a fost urmată de adoptarea unor concluzii pe această temă.

Alte teme dezbătute

"În cadrul dejunului de lucru, miniştrii Justiţiei au abordat tema formării profesionale pentru sistemele judiciare, pornind de la principii vizând responsabilitatea împărţită la nivel naţional şi UE în gestionarea acestui domeniu, rolul Reţelei Europene de Formare Judiciară (EJTN), în contextul discuţiilor viitoare privind Programul financiar dedicat Justiţiei din Cadrul Financiar Multianual", se mai arată în comunicat.

Potrivit MJ, miniştrii Justiţiei au participat şi la o dezbatere de orientare asupra propunerii de reformare a Regulamentului Bruxelles II bis, ce vizează reglementarea de bază în domeniul cooperării judiciare în materie matrimonială şi a răspunderii părinteşti.

Cererile ministrului român

"În ceea ce priveşte acest instrument, ministrul român al Justiţiei a susţinut un cadru expres, limitativ, al cazurilor în care măsurile de protecţie, inclusiv cele provizorii, pot fi recunoscute şi executate în alt stat membru, care să fie aplicabil doar atunci când măsurile vizează facilitarea înapoierii unui minor deplasat sau reţinut ilicit. În ceea ce priveşte sistemul de recunoaştere şi executare a hotărârilor în materie matrimonială şi a răspunderii părinteşti, ministrul român s-a exprimat în favoarea unei abordări unitare de reglementare, care să faciliteze libera circulaţie a hotărârilor", se precizează în comunicat.

Tudorel Toader şi-a manifestat disponibilitatea de a contribui la identificarea unei soluţii de compromis în vederea obţinerii unanimităţii necesare pentru adoptarea regulamentului, în condiţiile în care anumite state membre doresc menţinerea unui regim juridic diferenţiat pentru anumite hotărâri aşa-numite "privilegiate", cele referitoare la dreptul de vizită şi la înapoierea copilului deplasat sau reţinut ilicit.

Pe agenda Consiliului JAI s-au mai aflat dezbateri referitoare la Directiva privind cadrele de restructurare preventivă şi Directiva privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri.

Vezi şi: Decizie CCR. Tudorel Toader-OECD: "Am trimis scrisoare"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel