Trump, presiuni asupra membrilor alianței NATO

Exercitiu NATO in Marea Neagra
Exercitiu NATO in Marea Neagra

Aliaţii NATO s-au angajat joi să crească cheltuielile pentru apărare, acceptând o solicitare esenţială din partea preşedintelui SUA Donald Trump, cu ocazia marcării a 70 de ani de la crearea Alianţei, informează dpa.

Alianţa reunită miercuri şi joi la Washington a avertizat asupra apariţiei unui "Rusii mai agresive" şi asupra ameninţării terorismului.

Preşedintele Trump a cerut aliaţilor să majoreze cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB, în conformitate cu angajamentul asumat de membrii NATO în 2014, ce vizează atingerea acestui obiectiv într-un termen de zece ani.

Preşedintele acuză aliaţii că au profitat de Washington, care suportă cea mai mare parte a cheltuielilor generale de apărare, bazându-se pe SUA pentru a-şi asigura securitatea. Doar câţiva membri îşi îndeplinesc această promisiune, aminteşte dpa.

"Am făcut progrese considerabile dar putem, trebuie şi vom face mai mult", se afirmă în Declaraţia comună a celor 29 de membri ai NATO, la încheierea reuniunii ministeriale din capitala SUA.

Un interes naţional al fiecărui stat

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a susţinut eforturile de a determina creşterea cheltuielilor destinate apărării de către membrii alianţei militare, deşi a insistat că acest lucru nu reprezintă o înclinarea în faţa presiunilor SUA, ci mai degrabă un interes naţional al fiecărui stat, pentru a se asigura o bună pregătire de luptă.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a confirmat faptul că Washingtonul rămâne deplin angajat faţă de respectarea principiului apărării colective, în încercarea de a-i linişti pe aliaţii care şi-au exprimat îngrijorarea după ce preşedintele Trump a părut să pună la îndoială angajamentul administraţiei sale faţă de clauza apărării reciproce.

Pe de altă parte însă, Pompeo a avertizat statele aliate care au prezentat "scuze obosite", în opinia sa, invocând inapetenţa cetăţenilor de a dedica fonduri bugetului apărării.

Germania, una dintre ţintele criticilor Washingtonului 

Germania, cea mai mare economie a Europei, a constituit una din ţintele criticilor Washingtonului, deoarece bugetul său de apărare este blocat la 1.23% din PIB şi este prevăzut să atingă doar 1.5% din PIB până în 2024. Pompeo a spus că încă mai speră că germanii vor reuşi să "facă lucrurile cum trebuie" amintind că guvernul german a făcut promisiuni privind atingerea obiectivului colectiv.

"Nicio alianţă nu se poate măsură, de departe, cu puterea naţiunilor adunate astăzi aici" a declarat secretarul de stat american. Evidenţiind această "poziţie de forţă", înaltul oficial american a atras însă, în acelaşi timp, atenţia asupra necesităţii adaptării la "ameninţările emergente", ce includ securitatea cibernetică, prezentând, în acest context, exemplul tehnologiei chineze.

"Nouă eră a competiţiei marilor puteri"

Şeful diplomaţiei americane a declarat că Occidentul intră în prezent într-o "nouă eră a competiţiei marilor puteri" şi a menţionat în mod specific provocările venite din partea Rusiei, Chinei şi Iranului.

Prezenţa NATO în Afganistan a fost, de asemenea, discutată la Washington, dar discuţii concrete în ceea ce priveşte reducerile de trupe vor avea loc probabil în momentul punerii în practică a procesului de pace. Statele Unite sunt angajate în discuţii cu talibanii şi cu alţi actori regionali într-un efort de a se ajunge la un acord de pace.

Planurile de creştere a prezenţei NATO în Marea Neagră au fost criticate miercuri de ministerul rus al afacerilor externe.

Secretarul general al Alianţei a respins însă criticile Moscovei şi a declarat că NATO are uşile deschise şi este dreptul suveran al oricărui stat de a alege sau nu să i se alăture. Totodată, Stoltenberg a respins revenirea la o epocă a "sferelor de influenţă".

Vezi și: Brexit: Ar putea fi propus un nou referendum

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel