Taxiurile din Cluj-Napoca, cu motoare Euro 5 și cu aparate pentru plata cu cardul

Taxiurile din Cluj-Napoca vor avea motoare Euro 5 și vor fi dotate cu aparate pentru plata curselor cu cardul. 

Emil Boc a anunțat, astăzi, că, din anul 2022, taxiurilor vor avea obligatoriu motoare Euro 5, iar, de la 1 martie 2021, vor fi dotate cu aparate pentru plata cu cardul. 

”În urma dezbaterii publice pe tema Regulamentului de taxi, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020, la care au participat reprezentanții firmelor de taxi din Cluj-Napoca și cei ai Primăriei, s-a agreat că taximetrele vor avea motoare Euro 5 de la începutul anului 2022 și vor fi dotate cu POS, pentru plata curselor cu cardul, din 1 martie 2021. Am reglementat și modalitatea de eliberare a viitoarelor autorizații de taxi, care se referă la autoturisme electrice sau hibride, ținând cont de dimensiunea nepoluantă a orașului și de susținererea transportului electric. Încercăm să dăm semnale în acest sens și în ceea ce privește taximetria. Noul regulament va fi aprobat în această lună de către Consiliul Local Cluj-Napoca,” a spus Emil Boc, potrivit Mediafax. 

În cadrul dezbaterii, s-a anulat propunerea ca mașinile de taxi să fie dotate cu GPS, fiind eliminat și articolul prin care se dorea reglementarea activității unui șofer de taxi pe durata a 24 de ore. 

Conducerea Primăriei Cluj-Napoca și reprezentanții firmelor de taxi vor discuta problema tarifelor de taxi după adoptarea Regulamenului în Consiliul Local, în condițiile în care taximetriștii au solicitat majorarea acestora, deoarece sunt nemodificate din anul 2013.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel