Spania. Întâlnire între ambasadorul României și președintele Senatului spaniol

Ambasadorul George Bologan și președintele Senatului spaniol, Pedro Rollán Ojeda, au discutat despre perspectivele de consolidare ulterioară a relației bilaterale, în cadrul unei întâlniri desfășurate la data de 23 noiembrie 2023. 

„În contextul aniversării a zece ani de Parteneriat Strategic, șeful misiunii diplomatice a ilustrat evoluția fără precedent a relației bilaterale, exprimând interesul, împărtășit de partea spaniolă, față de continuarea acestei tendințe, inclusiv dând un nou impuls cooperării parlamentare. Cei doi interlocutori au convenit cu privire la potențialul de dezvoltare al relației economice și comerciale, în sectoare strategice precum cel energetic, agricol sau al infrastructurii. 

Un capitol aparte al discuției a fost reprezentat de comunitatea românească din Spania, cunoscută îndeaproape de președintele Senatului spaniol și apreciată pentru determinarea și unitatea care o caracterizează. Pedro Rollán a agreat cu privire la importanța încheierii la nivel guvernamental a unui acord privind dubla cetățenie, în semn de recunoștință față de contribuția substanțială a comunității românești la dezvoltarea societății spaniole, dar și pentru întărirea sentimentului de unitate la nivel european. 

Întâlnirea a inclus și un schimb de opinii pe teme de actualitate europeană și internațională, cu accent pe rolul UE ca actor global, contribuția colaborării româno-spaniole la securitatea alimentară și energetică, respectiv importanța menținerii unității europene și transatlantice. În acest context, ambasadorul a transmis mulțumiri pentru sprijinul autorităților spaniole față de aderarea României la spațiul Schengen.” arată un comunicat al ambasadei României în Spania. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel