Peste jumătate dintre români vor din ce în ce mai mult reintroducerea stagiului militar obligatoriu, relevă un sondaj realizat de Inscop Research, la comanda cotidianului "Adevărul".
Cercetarea arată că 58,4% dintre români consideră că în România ar trebui reintrodus serviciul militar obligatoriu, în timp ce 31,1% dintre respondenți spun NU, 10,5% reprezentând procentul non-răspunsurilor.
Acordul cu reintroducerea armatei obligatorii creşte odată cu vârsta, tinerii fiind cei mai puțin dispuși să susțină o astfel de perspectivă. Pe categorii de vârstă, pentru reintroducerea stagiului militar obligatoriu s-au exprimat favorabil 48% — între 18 și 34 ani, 57,2% — între 35 și 49 ani, 64,4% — între 50 și 64 ani. 67% dintre persoanele care au vârsta de 65 de ani și peste și-au exprimat acordul pentru o astfel de măsură, în timp ce 24,6% dintre cei intervievați s-au opus.
Referitor la același subiect, 61,5% dintre bărbați își exprimă acordul cu privire la reintroducerea serviciului militar obligatoriu, în timp ce doar 55,3% dintre femei se declară de acord cu o astfel de măsură.
Disponibilitatea mai mare de acord față de stagiul militar obligatoriu se întâlnește, potrivit studiului, la persoanele cu studii primare (64,4%), față de cea arătată de cei cu studii medii (59,7%) sau de persoanele cu studii superioare (48,1%).
Mediul rural (63,1%) este ceva mai favorabil măsurii decât cel urban (54,8%).
"Apetitul" pentru serviciul militar obligatoriu este mai mic la locuitorii din regiunile Muntenia-Oltenia-Dobrogea (54,2%), Banat-Crişana-Maramureş (55,4%), Transilvania (53,2%), comparatic cu cel al locuitorilor din Moldova-Bucovina (75,6%) – zona mai defavorizată din punct de vedere socio-economic, dar şi cea mai apropiată de tulburările de dincolo de graniţa de est.
De asemenea, 64,9% dintre persoanele cu venituri mici sunt de acord cu o astfel de măsură. La venituri medii, procentul este de 61,2%, iar la venituri ridicate — 47,6%.
54,8% dintre locuitorii din mediul urban sunt acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu iar în mediul rural, 63,1%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda "Adevărul" în perioada 23-30 aprilie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.085 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Tipul eșantionului a fost multi-stratificat, probabilistic. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu