George Bologan, ambasadorul României în Spania, a fost prezent la un eveniment caritabil organizat pentru Cătălin Iatan, un român care a suferit un grav accident de muncă în Spania.
„Empatia, credința și solidaritatea sunt sentimentele cu care am venit astăzi, aici, ca om simplu, cu modestie și smerenie față de cei care suferă pentru că au plecat de acasă pentru mai bine și au avut neșansa unui parcurs frânt mult prea repede de o tragedie nemeritată”, a rostit, vizibil emoționat, ambasadorul României, George Bologan, la evenimentul caritabil dedicat românului Cătălin Iatan, victimă a unui nefericit accident de muncă ce i-a marcat iremediabil destinul, organizat de Asociația Muntenia.
„Prezența aici, împreună cu Cătălin, fiica sa și devotata lui mamă, ființe care i-au stat permanent aproape, ne oferă prilejul să vedem viața cu alți ochi, să uităm de nemulțumirile permanente, goana după mai mult, ranchiune și invidii gratuite, răutăți și intrigi care ne usucă încet sufletele și ne fac să fim mai mici și să ne pierdem printre himere. Unii pot umbla, și aleg căile greșite, alții pot vorbi, dar își folosesc această capacitate pentru a-și dezonora semenii, alții au puterea brațelor, însă sunt incapabili să facă lucruri bune și temeinice.
Mulțumesc celor care astăzi au răspuns în număr mare acestei chemări de prietenie și comuniune, de sensibilitate și dragoste de aproape și care mă face să sper că putem fi ceea ce merităm să fim, un întreg al solidarității și simțirii comune, o comunitate căreia îi pasă și care astfel are viitor. Să nu ne întoarcem spatele unii altora, ci să ne deschidem sufletele trezind în alții admirație față de cum știu românii să fie omenoși", a mai adăugat ambasadorul României, după cum relatează Ambasada României la Madrid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News