Sfinții Mihail și Gavriil. De ce trebuie neapărat să aprinzi o lumânare azi

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte joi, 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Potrivit tradiției, astăzi nu este bine să faci anumite lucruri.

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie 2018. Numele complet al sărbătorii este Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cuvântul "arhanghel" înseamnă "mai mare peste îngeri" sau "cel dintâi dintre îngeri", iar Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte - Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil şi Varahil, menţionaţi în Cartea Apocalipsei ca fiind cele şapte duhuri care stau în faţa Tronului lui Dumnezeu. Mihail şi Gavriil sunt cei mai cunoscuţi dintre arhangheli, despre care se spune că luptă în oastea cerească pentru respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie 2018. Deoarece cei doi sunt văzuţi ca păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, în credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viaţa de Apoi.

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie 2018. În această zi, sunt interzise treburile casnice. Cine nu se spune acestei reguli fiind sortit să aibă parte de chin înaintea morţii. Tot în această zi, se spune că nu este bine să lucrezi.

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie 2018. Evită bârfele şi răzvrătirea, altfel cei care vor recurge la astfel de lucruri vor fi urmăriţi de ghinion. În altă ordine de idei, cei care vor posti astăzi vor fi feriţi de boli şi lovituri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel