Sergio Ramos, gest controversat. Explicațiile căpitanului Spaniei. Antrenorul îl apără

Sergio Ramos a deschis scorul din penalty, în meciul România - Spania, și și-a pus tot stadionul în cap pentru un gest care a fost interpretat greșit atât de arbitru, cât și de public.

Robert Moreno a menţionat că fundaşul Sergio Ramos, fluierat de suporterii români, nu a dorit să îi provoace pe spectatori după golul marcat din penalty, gestul său cu mâinile la ochi fiind unul adresat unui nepot care poartă ochelari. "A fost o confuzie, Sergio s-a îndreptat către camerele de televiziune şi a făcut gestul cu mâinile la ochi pentru că are un nepot care poartă ochelari. Poate gestul respectiv a fost greşit interpretat. Sergio a încercat să îi explice arbitrului că nu a dorit să râdă de nimeni", a precizat Moreno.

Practic, după gol, Ramos s-a bucurat la cameră imitând niște ochelari. Arbitrul i-a dat cartonaș galben pentru că a considerat că a provocat publicul, însă fundașul lui Real Madrid a spus la final că a fost o confuzie: "Am primit cartonaş galben după gol dintr-o confuzie. Arbitrul nu ptia că de fapt era vorba de nepotul meu, care poartă ochelari. Sărbătoream astfel pentru el, iar arbitrul a fost derutat. Dar i-am explicat şi mi-a cerut iertare. Era greu pentru el să înţeleagă. Ştiam că va fi complicat. Orice echipă la nivel internaţional luptă şi chiar aşa a fost. Am jucat excelent în prima repriză şi ne-am creat multe ocazii. La 2-0, România nu avea nimic de pierdut şi a atacat. Astfel că rezultatul este acesta, dar am muncit din greu până la final pentru a-l obţine.", a spus Ramos.

Scor România Spania

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Spaniei cu scorul de 2-1 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020. Aceasta a fost prima înfrângere pe teren propriu a României în faţa Spaniei în şapte meciuri (trei victorii pentru tricolori, trei egaluri).

Prima reprezentativă a României a suferit al doilea eşec din această campanie de calificare şi va juca următorul meci duminică, la Ploieşti, cu Malta (19:00).

Citește și: Scor Romania Spania 1-2. Sergio Ramos: Ne-a fost teamă că pierdem cele 3 puncte

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel