Şerban Nicolae, sancționat de PSD! Nu va mai fi liderul senatorilor PSD

Florin Răvdan / 03 iul 2019 / 20:31
Șerban Nicolae
Șerban Nicolae

Şerban Nicolae nu mai e liderul senatorilor PSD. A fost înlăturat din funcție în cadrul şedinţei CEx PSD de astăzi, 3 iulie, din cauza fricţiunilor cu noul preşedinte al PSD pe tema guvernatorului BNR. 

Pentru că nu a susţinut decizia coaliţiei de nominalizare a lui Mugur Isărescu pentru încă un mandat la şefia BNR, Şerban Nicolae a intrat în dizgraţia conducerii PSD şi a fost înlăturat din funcţia de lider al grupului de senatori PSD. 

"Niciun senator nu a exprimat o asemenea susţinere. De altfel, erau circulate mai multe informaţii, nu erau foarte corecte, cum că domnul Mugur Isărescu ar fi propunerea altor grupuri parlamentare sau ar avea susţinerea acestora. Niciun senator PSD nu a spus că îşi doreşte să îl susţină sau nu a găsit un argument pozitiv pentru a-l susţine pe domnul Isărescu. Nici nu ai un termen de comparaţie, dacă domnul Isărescu a fost guvernatorul BNR în ultimii 30 de ani nu avem cu ce compara decât cu propria prestaţie. La ora actuală este în exerciţiul unui mandat dat de parlamentarii PSD", a precizat Şerban Nicolae când a fost întrebat dacă îl va susţine pe Mugur Isărescu.