Scriitorul Mihai Firică, președintele filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, prezent în emisiunea De Ce Citim, a vorbit despre cea mai recentă carte a sa, volumul de versuri „Dragostea cu parfum de migdale amare”, apărut la editura Vinea.
„Dragostea cu parfum de migdale amare este volumul meu apărut la editura Vinea, o editură specializată în editarea de poezie, coordonată de Nicolae Țone, prieten și poet foarte bun, un om care este atent la aspectul grafic al cărților, la conținut, așa cum este bine și cum trebuie să apară cărțile de poezie, în primul rând, dar, în general, cartea.
Eu consider că o carte bine scrisă, trebuie să beneficieze și de un aspect grafic. La fel ca și un autor, de foarte multe ori autorii cad pe mâna unor editori neinspirați care apelează la tipografii neprofesioniste, în cazul de față este o întâmplare fericită cu Nicolae Țone, cu editura Vinea. Anul trecut am decis să colaborăm, volumul este ilustrat cu lucrări de Marcel Voinea, un prieten care ne-a părăsit recent, dar un artist plastic deosebit.
Am considerat că rezonez cu lucrările sale și sunt multe reproduceri în color în această carte care cred că bucură cititorul, chiar dacă versurile de aici sunt unele tensionate , sunt versuri care vorbesc despre iubire, despre toate fațetele acestui diamant câteodată neșlefuit, și cu durere și cu dezamăgire și cu exaltări, tot ceea ce trăim în viețile noastre sunt lucruri la care eu țin foarte mult și cred că toate acestea vin și întregesc partea aceasta de comunicare și m-a ajutat foarte mult și acest aspect. Se spune că ultima carte este cea mai îndrăgită. La mine sunt și alte cărți care au apărut.” a dezvălui scriitorul Mihai Firică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu