EXCLUSIV  Rusia își proclamă victoria. Dungaciu, după vizita care a divizat UE: Am căzut în această capcană. Marea problemă e alta

Analistul politic Dan Dungaciu a discutat despre o vizită controversată care a divizat Uniunea Europeană.

Este vorba despre vizita controversată a șefului diplomației europene Josep Borrell la Moscova, unde a susținut o conferință comună cu omologul său Serghei Lavrov, a stârnit un val de reacții la nivelul UE, după ce Borrell a rămas fără reacție la criticile și atacul lui Lavrov împotriva UE, chiar în timpul conferinței comune.

Amintim că Europa a criticat vehement decizia unui tribunal rus de a-l condamna la aproape trei ani de închisoare pe activistul anticorupţie Alexei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, precum şi represiunea împotriva manifestanţilor pro-Navalnîi care a dus la arestarea a peste 10.000 de persoane în ultimele săptămâni.

Dar, în ciuda indignării suscitate de situaţia lui Navalnîi, vizita lui Josep Borrell a divizat statele membre ale UE.

Capcana în care au căzut europenii

Analistul politic Dan Dungaciu, în cadrul unui interviu acordat DC News, la emisiunea „Pe plan extern”, a subliniat o capcană în care liderii europeni au căzut: Toată lumea a criticat sau a apărat prestația șefului diplomației europene la Moscova, dar marea problemă e de fapt prezența lui în Rusia.

„Dincolo de prestația domnului Borrell al Moscova, lucrul cel mai grav care s-a întâmplat a fost prezența domnului Borrell la Moscova. El putea să fie certat indiferent dacă avea în fața domnului Lavrov o prestație a unui mare ministru de externe al UE. Nu are importanță asta. Noi am căzut în capcana criticării poziției domnului Borrell la Moscova, când marea problemă este prezența lui la Moscova.

Această prezență e parte a unui proiect al UE de politică externă care e bazat pe noua idee de real politic europeană, care e de fapt interesul național al unui grup în pofida ideilor de politică externă europeană sau multilateralism. 

Întrebarea fundamentală e dacă europenii cred ce spun. Dacă spui că Navalnîi a fost otrăvit de Vladimir Putin și anturajul său asasin și crezi asta, cum te duci să te întâlnești cu anturajul lui Putin? Dacă într-un stat vecin Europei puterea de acolo își asasinează principalii inamici politici, cum te întâlnești cu ei? Și dacă nu crezi de ce spui mereu că Navalnîi a fost otrăvit”, s-a întrebat retoric Dan Dungaciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel